Skip to content

Articole

Înțelege Nevoile Sufletești din Spatele Dependenței de Dulciuri

Înțelege Nevoile Sufletești din Spatele Dependenței de Dulciuri

Care este primul lucru la care visezi când îţi propui să nu mai mănânci dulciuri începând de acum? “Ce bună ar fi acum o ciocolată. Plus că dacă iau neagră, nici nu se pune” “Dacă îmi iau nişte biscuiţi? Pot să merg diseară la sală să compensez” “Azi e o zi stresantă. Lasă, mai aştept şi azi, îmi fac o bucurie, iar de mâine o să fiu cuminte” Ştiu că mai ştii şi altele, ţi-ai mai spus tu şi altele. Imediat ce îţi propui să îţi impui o schimbare alimentară, mai multă disciplină, să îţi refuzi nişte plăceri, subit pofta ta…

Citește tot articolul
Cum A Ajuns Gustul Principala Plăcere Umană?

Cum A Ajuns Gustul Principala Plăcere Umană?

De ce o fi ajuns gustul principala plăcere umană? Mă întreb eu în timp ce ronţăi tacticos 2 piersici şi zâmbesc pe sub mustăţi de cât de bune sunt. Dacă am scoate plăcerea gustului din ecuaţie, am fi cu toţii silueţi, pentru că, neexistând tentaţia să mâncăm greşit, am alege doar pe considerente raţionale mâncarea. Dacă te întreb acum de ce mănânci pizza sau îngheţată sau de ce îţi plac cartofii prăjiţi cu mujdei (na, belea, că salivez, şi mie îmi plac, deşi îi ocolesc), o să îmi răspunzi simplu: pentru că sunt gustoase. În realitate, nu pentru că sunt gustoase…

Citește tot articolul
Ce Este Mai Bun Decât Salatele, în Slăbit?

Ce Este Mai Bun Decât Salatele, în Slăbit?

Când vezi pe cineva la restaurant comandând salată, îţi spui aşa, în sinea ta: “O fi la cură?”, “E atent la siluetă?” De ce zâmbeşti? Şi eu fac la fel 🙂 Salatele sunt asociate cu silueta, iar când te gândeşti la tine că vrei să dai jos, deja te vezi căsătorit cu salatele zilnice, pe principiul “Vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă”. De ce? Pentru că salatele nu îngraşă, umplu stomacul şi ţin loc de masă. Un sacrificiu necesar, se ştie. Ei bine, tot ce am scris mai sus înseamnă să gândeşti în calorii. Iar teoria caloristă aduce multe frustrări,…

Citește tot articolul
Cum să Topești Grăsimea Eficient

Cum să Topești Grăsimea Eficient​

Este amuzant cum omul este în stare să facă orice, să bea ceaiuri, să mănânce doar grătar şi iaurt 0%, să ia pastile de slăbit, să tragă tare la sală, să se înfometeze, să spună incantaţii, pentru a arde surplusul acela de grăsime care îl deranjează. Orice, mai puţin lucrul esenţial care conduce la rezolvarea acestei probleme: O strategie echilibrată fizică şi alimentară, respectată pe termen lung, cu răbdare şi fără să lase garda jos. Adică să slăbească încet şi sigur şi pe termen mai lung, fără să fie lacom cu rezultatele. Dar asta presupune o altă atitudine, mai matură, mai…

Citește tot articolul
Ai un Blocaj cu Sportul? Iată Cum Îl Depășești

Ai un Blocaj cu Sportul? Iată Cum Îl Depășești​

Dacă tu şi sportul sunteţi prieteni la cataramă, ce bine, dar să ştii că acest articol nu este pentru tine 🙂 Spor la sport! Dar dacă eşti într-un moment al vieţii în care îţi tot repeţi că trebuie să faci sport, dar de fiecare dată o dai cotită, ba pe fond de oboseală, de lipsă de timp, de treabă multă, de lună şi de stele nealiniate, atunci hai să privim lucrurile mai îndeaproape. Doar prin înţelegerea fenomenului vei reuşi să depăşeşti acest blocaj mental. Teoria o ştii. Nu este fizică nucleară să înţelegi că armonizarea fizică se întâmplă când alimentaţia conştientă…

Citește tot articolul
De Ce Îngrașă Stresul și Cum Rezolvi Această Problemă?

De Ce Îngrașă Stresul și Cum Rezolvi Această Problemă?

Cum se explică faptul că stresul îngraşă? Ar fi fost drăguţ să spun că, de fapt, nu stresul îngraşă, ci mâncarea. Dar, în realitate, stresul chiar potenţează depunerea de grăsimi. Cum aşa? Pentru că neînţelese sunt căile Domnului, la prima vedere, însă toate au un rost frumos în Natură. Şi toate se întâmplă pro-Viaţă. Faptul că stresul potenţează îngrăşatul este un mecanism care ţine de supravieţuirea ta şi se întâmplă pentru binele tău. Numai oglinda nu este de acord. La mijloc este un mecanism fascinant şi simplu, în acelaşi timp. Tu eşti un organism viu, care are nevoie de Energie pentru…

Citește tot articolul
Ieși din Cercul Vicios al Amânării

Ieși din Cercul Vicios al Amânării​

Viaţa este terenul de joacă şi explorare al Conştiinţei, în orice formă este materializată ea. Pentru tine, ca om, asta se traduce prin nevoia pentru exprimarea de sine, creşterea, descoperirea şi autodescoperirea, conştientizarea, explorarea sinelui. Nu te-ai născut doar pentru a juca un rol semi-decis de societate şi a te mulţumi cu puţin sufleteşte. Iar aici nu vorbesc de lucruri materiale, ci de seva ta interioară, de sufletul tău care tânjeşte după explorare, exprimare, trăire, culoare, intensitate, nebunie, joacă, hai, mai zi-mi cuvinte şi stări după care tânjeşti să le trăieşti din nou. Exact ce simţeai în copilărie şi prima…

Citește tot articolul
Scoate La Iveală Puterea Ta Personală

Scoate La Iveală Puterea Ta Personală

Îmi place să scriu despre situaţii întâlnite în cadrul Şcolii de Slăbit, deoarece este vorba despre oameni reali, ca tine, cu emoţii reale, probleme reale ce se doresc a fi depăşite. Drumul spre mai multa fericire personală este presărat cu fel de fel de obstacole sufleteşti, pe care singuri ni le scoatem în cale. De aceea tot repet, ca pe o poezie, că slăbitul este o provocare psihică, nu fizică. Corpul poate, corpul mereu a putut. Despre ce vorbesc concret? Ieri dimineaţă, una dintre absolventele Şcolii de Slăbit, spunea bucuroasă pe grupul privat, că a slăbit 20 de kg în 3…

Citește tot articolul
Scapă de Efortul de a Te Abține de la Mâncare

Scapă de Efortul de a Te Abține de la Mâncare​

Recunosc, îmi place foarte mult direcţia aceasta a articolelor, în care punem reflectoarele pe suflet. Pe sufletul tău. Da, tehnica alimentară, modul de funcţionare a organismului, formarea discernământului alimentar sunt superbe de explicat şi de înţeles, dar ele sunt hrană pentru creier, nu pentru suflet. Continui cu drag să scriu despre partea tehnică a nutriţiei, însă partea sufletească a slăbitului reprezintă un cu totul alt Univers. Fascinant de înţeles şi cel care aduce schimbarea la nivel profund. Precum în ceruri, aşa şi pe pământ. Precum în sufletul tău, aşa şi în corpul tău. Cine îţi dă ţie ghes să dai…

Citește tot articolul
De Ce Te Anesteziezi cu Mâncare?

De Ce Te Anesteziezi cu Mâncare?​

Fuga în mâncare. Poate cel mai încăpăţânat balaur personal de îmblânzit. Toate promisiunile tale faţă de tine, toate dorinţele tale de a face lucrurile bine, toate tentativele de a te organiza, de a planifica şi anticipa. Însăşi mulţumirea ta de sine. Toate sunt afectate de comportamentul acesta incontrolabil, cu care te lupţi de ani de zile. Cuvântul cheie aici fiind “te lupţi”. Cum poţi învinge un oponent pe care nu îl vezi, pe care nu îl poţi anticipa şi pe care nu îl înţelegi cum, când şi de ce apare? Este o vorbă care spune “Când nu există un duşman în interiorul…

Citește tot articolul
Back To Top