Când spui dietă, spui imediat “mâncare mai puţină”, “calorii mai puţine”, “mai puţin zahăr”, “mai…
Cum să Topești Grăsimea Eficient
Este amuzant cum omul este în stare să facă orice, să bea ceaiuri, să mănânce doar grătar şi iaurt 0%, să ia pastile de slăbit, să tragă tare la sală, să se înfometeze, să spună incantaţii, pentru a arde surplusul acela de grăsime care îl deranjează.
Orice, mai puţin lucrul esenţial care conduce la rezolvarea acestei probleme:
O strategie echilibrată fizică şi alimentară, respectată pe termen lung, cu răbdare şi fără să lase garda jos.
Adică să slăbească încet şi sigur şi pe termen mai lung, fără să fie lacom cu rezultatele.
Dar asta presupune o altă atitudine, mai matură, mai responsabilă cu sine. Ceea ce nu îi dă mâna oricui.
Care este poezia pe care o tot repet în Şcoala de Slăbit?
Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică.
Slăbitul în grăsime este un maraton, nu un sprint, iar maratoanele se aleargă încet.
Grăsimea, prin definiţie, este o sursă de energie lentă, la care nu se ajunge prin stres şi forţare. Acesta este secretul ei.
Când tragi tare de tine la aerobic, la sală, când te înfometezi, când ţii regimuri drastice, nu grăsime vei consuma, ci resurse mai rapide de energie, glicogen, proteine.
Consumi orice altceva, numai grăsime nu!
Măi, să fie!
Grăsimea nu este doar un stoc suplimentar de energie, ci este şi un excelent tampon pentru toxine, acizi, medicamente, metale grele şi alte substanţe nocive ce ajung în corpul nostru şi nu sunt eliminate.
De ce nu sunt eliminate? Îţi spun cauza principală: corpul tău e ocupat cu altceva mai urgent, în fiecare zi. De obicei, cu digestia.
Ştii vechiturile acelea pe care le ţii în casă, pe şifonier sau undeva sus în debara, deşi trebuia de mult să le arunci pentru că nu îţi mai sunt utile? Însă, necesită efort să le sortezi, să le arunci. Plus că nu cer de mâncare.
Aşa că amâni până… cândva, când ţi-o veni ţie cheful sau vei avea mai mult timp şi energie pe mână, să te ocupi şi de ele.
Fix la fel se întâmplă cu depozitele vechi de grăsime.
Sunt oareşcum…inofensive. Sunt un loc în care sunt depozitate diverse toxine, care nu împiedică prea tare corpul şi la care acesta va ajunge…cândva, când i-o veni cheful şi când va avea suficient timp şi energie pe mână, să se ocupe de ele.
Noroc că este mai mereu ocupat cu digestia şi cu stresul şi nu apucă să ajungă la ele. Iar tu crezi despre acele grăsimi că sunt încăpăţânate.
În realitate, corpul are mereu alte priorităţi, pe care tu i le impui.
Ce ai de făcut? Întâi încearcă să nu mai gândeşti în calorii. Caloriile sunt doar o bucăţică din puzzle-ul organismului tău, insuficiente pentru o arbordare echilibrată a slăbitului.
Plus că organismul tău este un animal adaptativ. El îşi va regla arderile şi procesele interne cât să eficientizeze fiecare proces, în funcţie de ce observă că îi oferi, caloric şi ca mişcare.
De aceea când ţii cură de slăbire doar prin alimentaţie şi fără sport, ajungi rapid la un platou pe care nu mai reuşeşti să îl depăşeşti. Corpul s-a adaptat şi asta va face mereu, pentru că ţine de instinctul lui de supravieţuire.
Grăsimea o dai jos sănătos, atacând constant, pe termen lung şi cu răbdare, următoarele planuri:
- alcalinizarea corporală
- detoxifierea
- mişcarea alternată între fitness şi cardio
- localizarea exerciţiilor pe zonele cu grăsimi
- odihna şi relaxarea.
Resursele principale energetice ale corpului tău sunt, în ordinea rapidităţii cu care pot fi folosite:
- glicogenul din muşchi,
- proteinele din musculatură
- şi abia apoi grăsimile.
Grăsimea se obţine mai încet, motiv pentru care, dacă tragi de tine şi faci acţiuni intense (alergat, cardio), corpul va avea nevoie de energie rapidă şi va ocoli grăsimile în mare parte.
Mai pe româneşte, când mergi, când urci scări, când mergi cu bicicleta prin parc sau cu rolele, deci când faci mişcare uşoară, moderată, fără să gâfâi, arzi direct grăsimi, dar arzi puţine, exact ce te doare pe tine.
Când alergi rapid, când faci aerobic, când tragi de fiare, când faci mişcare intensă, ai nevoie de energie rapidă, iar corpul o va obţine din glicogen, nu din grăsime. Dar vei arde mai multe calorii.
Ce trebuie să înţelegi este că tu trebuie să faci sport în mod regulat, alternat între cardio şi fitness, pentru o remodelare corporală armonioasă, dar că grăsimea care te deranjează pe tine nu o arzi atunci, în timpul sportului, ci după sport, în următoarele 24 de ore.
Deci nu mai privi sportul ca pe o cale de a arde grăsimi atunci şi acolo, pentru că vei arde grăsimi minimal, iar glicogen în cea mai mare parte.
Priveşte sportul ca pe o cale de a-ţi activa metabolismul, de a avea arderi mai bune tot timpul zilei, de a drena sistemul limfatic (sistemul de canalizare al celulelor tale).
Grăsimile le arzi în etapa de refacere, când se refac stocurile de glicogen, de energie din corp.
Mai mult, scapi de grăsimile localizate doar prin exerciţii specifice zonei, deoarece trebuie să duci sângele în zona care te deranjează pe tine: burtă, şolduri, fund.
Iar sângele nu îl duci în acele zone prin mâncare de regim, ci prin mişcare “cu dedicaţie” pentru acele porţiuni din corp.
Vrei să dai jos burta?
Ajută alimentar corpul printr-o hrană preponderent alcalinizantă, dar mişcarea trebuie să fie la rang înalt şi să alterneze între cardio şi fitness localizat, pentru drenare limfatică şi tonifiere musculară locală.
Vrei să dai jos fundul?
Degeaba alergi în jurul stadionului, pentru că nu foloseşti musculatura fundului suficient de mult şi ai observat deja asta, pentru că stagnezi în mod neînţeles.
Fundul îl dai jos pregătind chimic corpul pentru eliberarea de grăsimi, deci prin alcalinizare alimentară şi relaxare (important aspect), dar introducând, cot la cot cu alergatul tău, exerciţii specifice pentru zona fundului.
Orice zonă este uşor de abordat şi uşor de rezolvat. Dar nu cu hei-rup, ci cu răbdare şi cu o strategie echilibrată alimentar şi sportiv.
Mâncare cât mai sănătoasă, cât mai vie, cât mai corect combinată, seri cât mai curate şi de post şi mişcare de minim 5 ori pe săptămână, alternată între cardio şi fitness.
Şi peste toate, o atitudine cât mai relaxată, deoarece în stres se blochează chimic eliberarea de grăsimi. Am mai vorbit noi că stresul îngraşă
Teoria este uşoară. Practica, însă, se loveşte de nerăbdarea ta, de dorinţa ta de a te vedea cât mai repede la liman şi de obişnuinţele tale alimentare şi sportive, care te ţin în loc sau te învârt în cerc.
Începe cu începutul: aşează pe hârtie planul tău de lucru şi întreabă-te apoi, câte din lucrurile pe care le-am povestit în articolele şcolii le respecţi?
Este simplu să slăbeşti, dar nu este uşor, pentru că înseamnă o schimbare de comportament pe termen lung, o disciplinare personală şi, în general, înseamnă să ieşi mereu din zona ta de confort şi să faci ceea ce trebuie făcut pentru tine.
Mihaela a ales să iasă din zona ei de confort şi să îşi transforme profund corpul, respectând regulile şcolii.
A muncit, şi-a asumat acest drum cu răbdare şi şi-a meritat rezultatele: a slăbit 20 de kilograme şi a întinerit biologic. Iar drumul ei continuă, pentru o armonizare şi mai pronunţată.
Şi corpul tău poate trece prin orice transformare frumoasă îţi doreşti. Dar peştele…. de la cap se schimbă.
De la decizie, de la acţiune, de la răbdare, de la atitudine, de la insistenţă.
Cum era vorba ceea? Atitudinea dictează altitudinea.
Grăsimea este un lucru uşor de abordat şi rezolvat. Dacă îţi asumi complet acest drum.