Ai un Blocaj cu Sportul? Iată Cum Îl Depășești​

Dacă tu şi sportul sunteţi prieteni la cataramă, ce bine, dar să ştii că acest articol nu este pentru tine 🙂

Spor la sport!

Dar dacă eşti într-un moment al vieţii în care îţi tot repeţi că trebuie să faci sport, dar de fiecare dată o dai cotită, ba pe fond de oboseală, de lipsă de timp, de treabă multă, de lună şi de stele nealiniate, atunci hai să privim lucrurile mai îndeaproape.

Doar prin înţelegerea fenomenului vei reuşi să depăşeşti acest blocaj mental.

Teoria o ştii.

Nu este fizică nucleară să înţelegi că armonizarea fizică se întâmplă când alimentaţia conştientă se întâmplă cot la cot cu sportul.

Şi totuşi, există un îngeraş cu corniţe în capul tău, care te ţine în loc, şi-ţi trezeşte o reacţie de „câh”, de fiecare dată când ajungi seara acasă şi ştii că ar trebui să faci ceva, nişte abdomene, o sală, o alergare în parc.

Ar trebui să faci ceva să te scoată din inerţia aceasta, îţi tot repeţi zilnic.

Ţii minte când erai mic şi te speriai la gândul că este cineva sub pat şi te poate apuca de un picior, dacă îl scoţi noaptea de sub pătură?

Ei, bine, cu cât te gândeai mai mult la monstruleţul de sub pat, cu atât senzaţia de teamă prindea putere.

La fel se întâmplă cu fiecare emoţie şi gând cărora le acorzi acum atenţia ta.

Lucrul asupra căruia te concentrezi, prinde putere

Când eşti seara acasă şi ştii că ar trebui să faci sport, pe ce te focusezi? 

Pe ce ai putea face sau pe disconfortul gândului că trebuie să faci?

Pe exerciţii sau pe neplăcerea acestui efort?

Cu cât te gândeşti mai mult că nu ai chef, nu ai timp, eşti obosit, că trebuia să faci dimineaţă pentru că atunci aveai mai multă energie, însă dimineaţa te gândeşti că faci diseară pentru că acum e prea de dimineaţă şi vrei să ai şi tu un moment de relaxare, cu cât acorzi atenţie balaurului care se numeşte „nu vreau să fac sport acum”, cu atât îi dai putere, cu atât se acutizează senzaţia de disconfort şi reticenţa ta.

Îţi spun un secret pe care l-am aflat pe piele proprie şi pe care îl poţi confirma şi tu, dacă sari în barca aceasta: satisfacţia se află de cealaltă parte a sportului.

Plăcerea, cheful, simţitul bine, toate se află după sport.

Înaintea sportului se află scuzele, oboseala, lipsa de chef, adică filmul pe care îl ştii deja.

Ştii oamenii aceia cărora le sclipesc ochii când vorbesc despre sport şi îţi spun poezii de genul:

• „Sportul este viaţa mea”
• „Nu ştiu cum pot sta unii fără sport”
• „Eu dacă nu fac sport într-o zi, parcă nu am trăit”?

Oamenii aceia nu sunt nici „mai altfel”, nici privilegiaţi cu programul lor de muncă, nici tineri, nici lipsiţi de responsabilităţi.

Sunt oameni ca tine, cu activităţi ca ale tale şi cu acelaşi timp ca tine, în mâinile lor.

Ştii ce au ei în plus faţă de tine?

Endorfine! Serotonină! Dopamină! Hormonii fericirii şi ai stării de bine!

Adică răspunsul chimic pe care îl generează sportul în corp, când e făcut regulat.

Înaintea sportului se află inerţia şi senzaţiile ei: comoditatea, dorinţa de a te odihni, credinţa fermă că eşti prea obosit la ora asta, respingerea ideii de a mai face orice fel de efort. A, da, şi celebra replică: „Azi oricum am mâncat prost, nu are niciun sens să mai fac sport. Văd mâine ce fac.”

După sport, se află ce am scris mai sus: spiriduşii aceia care umblă liberi prin sânge şi te fac să te simţi bine!

Oamenii care iubesc sportul, îl iubesc pentru că sportul îi face să se simtă bine.

Sportul te va face să te simţi bine. 

DUPĂ ce îl faci, nu înainte.

Aici este saltul de credinţă pe care te rog să îl faci, ca să rezolvi o dată problema aceasta.

Crede-mă pe cuvânt că NU trebuie să îţi placă sportul dinainte, pentru a-l face.

Trebuie doar să ai încredere că sportul îşi va face magia lui, pe măsură ce îl faci.

Trebuie doar să conştientizezi că senzaţia de disconfort nu dispare din prima, pentru că îţi este prea familiară.

Trebuie să alegi să o mai şi ignori şi să începi să te focusezi pe schimbare, pe schimbarea comportamentului tău. Pentru că a face sport în mod regulat este o schimbare de comportament.

Trebuie să mă crezi pe cuvânt că vei simţi că ţi-e dor de sport, că îţi va cere corpul sport, aşa cum îţi cere apă, aşa cum îţi cere odihnă. Dar numai după ce ai început să îl faci în mod regulat.

Cam 2 săptămâni îţi va lua, până să prinzi drag de sport şi să începi să simţi viaţa aceea în tine, nevoia aceea în tine de a te mişca.

Te fereşti de un balaur care nu există. Pentru că te uiţi prea mult la el 🙂

Cu cât stai, cu atât ai sta mai mult!

Cu cât te mişti, cu atât te mişti mai uşor.

Nu este nimic de calculat, de organizat şi planificat. Doar de acceptat că nu o să îţi placă din prima şi că nu faci sport pentru plăcere.

Nu acum.

Acum faci…pentru că trebuie şi pentru că vrei să crezi că o să vină momentul acela, când o să simţi şi tu …chemarea.

Chemarea lui „am chef să fac sport”, “abia aştept să plec de la muncă, să dau o tură de parc”, „abia aştept să ajung diseară la sală”, „oare mâine ce oră de aerobic să aleg?”.

Aşa cum te-ai obişnuit cu statul şi îţi place, rejectând ideea de efort fizic, la fel te vei obişnui cu mişcarea, rejectând ideea de a sta degeaba.

Este Natura care lucrează prin tine, pentru tine!

Iar principiul exprimat mai sus, „cu cât stai, cu atât ai sta mai mult, cu cât te mişti, cu atât te mişti mai uşor”, ţi se aplică şi tie.

Singura provocare de depăşit? Terenul dintre Înainte şi După

Înainte şi După efortul psihic de a face sport.

Înainte şi După neplăcerea de a te mişca anevoios şi de a gâfâi.

Înainte şi După oboseala pe care o simţi la început de drum.

Înainte şi După obişnuinţa de a lăsa garda jos seara şi a sta degeaba.

Înainte şi După prima febră musculară.

Acordă-ţi 2 săptămâni în care, strângând din dinţi să îţi spui „Hai să văd cum mă prinde pe mine microbul sportului, Doamne Ajută!”.

Fă sport 2 săptămâni de zile, măcar 5-6 zile pe săptămână şi spune-mi tu, după aceste 14 zile, că nu este de tine.

Serotonina şi toată starea de bine ce se generează chimic, fără voia ta, în corpul tău, te vor seduce.

Şi vei veni seara acasă şi vei dori să te simţi bine, întocmai ca acum.

Doar că atunci, în loc să simţi binele ca pe o trânteală monumentală pe canapea, o vei resimţi ca pe un gâdilat în tălpi, o nevoie de a face ceva:

– Mă duc la sală, ies la alergat, mă duc să urc nişte scări.

– De ce?

– Pentru că îmi place, mă simt mai bine!

– Parcă nu îţi plăcea!

– Ştiu, dar acum îmi place!

Nu e magie, e chimie 🙂

Trebuie doar să nu mai strâmbi din nas acum, la început, să faci ce e de făcut şi să accepţi că nu o să îţi placă din prima.

Restul este magie.

Lasă Natura să te seducă aşa cum ştie ea mai bine. Cu stare de bine pe pâine.

Pardon, cu endorfine pe pâine.

– Ramona