De Ce Te Anesteziezi cu Mâncare?​

Fuga în mâncare.

Poate cel mai încăpăţânat balaur personal de îmblânzit.

Toate promisiunile tale faţă de tine, toate dorinţele tale de a face lucrurile bine, toate tentativele de a te organiza, de a planifica şi anticipa.

Însăşi mulţumirea ta de sine.

Toate sunt afectate de comportamentul acesta incontrolabil, cu care te lupţi de ani de zile.

Cuvântul cheie aici fiind “te lupţi”.

Cum poţi învinge un oponent pe care nu îl vezi, pe care nu îl poţi anticipa şi pe care nu îl înţelegi cum, când şi de ce apare?

Este o vorbă care spune “Când nu există un duşman în interiorul tău, duşmanii din afară nu au ce să-ţi facă”.

Da, sună zen şi uşor contra-argumentabil, dar când vine vorba să respecţi ce ţi-ai propus, cine te sabotează?

Un master chef dibace, care te seduce cu mâncare dumnezeiască, aşezată pe platouri de aur sau tu, acolo unde te afli, cu ce-ţi pică în mână?

Aha!

Deci, ce spuneam mai sus?

Când nu există un duşman în interiorul tău….mâncarea din afară nu are ce să-ţi facă!

Unde este duşmanul?

Unde este declanşatorul intern?

Cine apasă pe butonul autosabotării, de te trezeşti luat pe sus de pofte şi nici nu ştii când ai pus mâna pe mâncarea aceea?

Declanşatorul este în tine şi are, de obicei, rădăcini adânci în sufletul tău.

Mănânci aiurea, ce nu trebuie, când nu trebuie, pentru că ai o imagine de întreţinut. O părere despre sine. O poveste personală. O semnificaţie personală. Bună sau proastă, dar certă!

Poftim?

Ca om, ai nevoile tale ce ţin de identitatea personală, de semnificaţia şi importanţa personală, de dragoste şi conexiune cu ceilalţi, de certitudine, de exprimarea de sine şi altele la fel de “specific umane”.

Încă nu am întâlnit o girafă dornică să se autodepăşească.

Doar că toate aceste nevoi, tu ţi le poţi acoperi atât în mod pozitiv, cât şi negativ.

Ţine-te bine. 

Scoatem la iveală latura noastră masochistă.

Glumesc, priveşte aici frumuseţe de paradox.

Poţi fi sigur de tine şi de faptul că fericirea ta e responsabilitatea ta, la fel cum poţi fi sigur de obstacolele tale sau de nefericirea ta, de dramele tale.

Poţi să te simţi special în sensul de “eu exist şi sunt unic”, făcând lucruri frumoase, constructive, care să aducă valoare ţie şi celorlalţi, la fel cum poţi să te simţi special plângându-ţi de milă sau simţind că viaţa ta este grea, că lucrurile nu merg în favoarea ta, că mereu trebuie să te lupţi, că nimeni nu te înţelege, şi tot aşa.

Poţi să îţi satisfaci nevoia de iubire şi conexiune umană relaţionând, deschizându-te, riscând, încercând să te conectezi cu ceilalţi sau poţi să îţi satisfaci nevoia de iubire izolându-te de ceilalţi sau mâncând ceva care să te facă să simţi că “dacă ceilalţi nu mă iubesc, mă iubesc eu şi mă bag eu în seamă. Fie şi prin mâncare”.

Apa cu care hrăneşti această rădăcină, acest comportament de autosabotare, este povestea pe care ţi-o spui despre tine.

Nefericirea, autocompătimirea şi mila de sine, dramele personale, toate sunt accentuate de egoul tău. Că îţi convine sau nu să accepţi asta.

Există un ataşament faţă de certitudinea imaginii de sine, indiferent cât de distorsionată şi nearmonioasă este această imagine.

Ţie îti place să fii sigur de situaţia ta şi de cât de unică este ea şi, în consecinţă, tu.

Da! Este unică.

Dar trebuie să fie şi dureroasă pentru a fi unică? Sau ai cam prins drag de rolul pe care îl joci în viaţa ta?

Lucruri grele de privit în faţă şi le spun cu toată dragostea şi dorinţa de a ajuta.

Când vrei să vindeci o rană, ce faci, întorci spatele şi ignori existenţa ei, sau încerci să o cureţi, să o oblojeşti?

Imaginea ta de sine s-a format cândva în tinereţea ta, într-un trecut mai depărtat sau apropiat, când au început să se adune rănile sufleteşti.

Sentimentul că nu eşti apreciat, că nu eşti văzut, că nu eşti iubit, că nu eşti validat, că nu eşti suficient de bun, că eşti neputincios, că eşti desconsiderat. Multe scenarii, multe complexe, multe dureri adunate sub preş, care au contribuit la imaginea ta de sine de acum. Şi pe care te străduieşti să o întreţii prin tot ceea ce faci!

Da, tu te asiguri că imaginea ta de sine va supravieţui şi se va adeveri.

Şi-atunci, când şi dacă ajungi să te schimbi temporar, să slăbeşti, să crezi că ai învins,  dacă imaginea ta de sine nu s-a schimbat cu adevărat, mai devreme sau mai târziu, vei reveni de unde ai plecat.

Se aprinde vreun beculeţ?

Ador, absolut ador următoarea vorbă, pe care am auzit-o la o doamnă care a reuşit să slăbească şi să se menţină, abia după ce şi-a depăşit dezamăgirea de sine şi senzaţia că nu este suficient de bună.

Când şi-a conştientizat şi depăşit dramele autoîntreţinute şi dezamăgirea de sine, ea a spus despre sine:  “Dumnezeu nu creează rebuturi”.

Cât adevăr!

Dumnezeu nu creează rebuturi.

Tu nu eşti un rebut!

Tu eşti suficient de bun!

Tu eşti iubibil, vorba cântecului!

Tu meriţi să laşi sacul acela cu cărămizi, pe care îl cari cu tine degeaba, de atâţia ani. Sacul în care se află mila de sine, dezamăgirea de sine, sentimentul că nu eşti suficient de bun, că nu meriţi iubire, că ceilalţi nu te înţeleg, că lucrurile sunt grele pentru tine, că nu eşti suficient de valoros, de puternic, de frumos, de cum vrei tu.

Tu nu trebuie să dovedeşti nimănui nimic.

Nu ceilalţi trebuie să te valideze, tu trebuie să te validezi. Zilnic!

Acceptarea de sine este sâmburele iubirii de sine. Iar iubirea de sine este rădăcina fericirii autentice.

Abia când te vei iubi pe tine, îi vei putea iubi şi pe ceilalţi, într-un mod autentic, iar nu într-un mod care să cultive dependenţa, nesiguranţa, neîncrederea, aşteptările nerealiste şi…cred că cunoşti deja toată “gaşca”.

Fericirea este un proiect personal.

Nu poţi să progresezi sufleteşte şi fizic, cu mila de sine şi drama personală la ordinea zilei.

Îţi garantez că, în acest moment, cineva cu mai puţine resurse ca tine, cu mai puţin timp sau posibilităţi ca tine, a încetat să îşi mai plângă de milă şi face lucrurile cu curaj, pentru a-şi îmbunătăţi viaţa, în toate aspectele ei.

Dumnezeu nu creează rebuturi!

Când vei înţelege că eşti o minune în mişcare, aşa, cu calităţile şi “defectele” tale, cu culorile tale, slăbitul, schimbarea, viaţa, vor curge mai armonios. Pentru că toate energiile vor curge mai armonios.

Restul, strategii de slăbit, explicaţii tehnice, discernămând, organizare eficientă, toate sunt detalii.

Alunecoase lucruri, ai?

Alunecoase pentru că încerci să le prinzi şi să le controlezi.

Dar ia să le laşi să se întâmple…cele rele să se spele din sufletul tău,  cele bune să se adune în sufletul tău.

Cum ţi-ar şade, cum ţi-ar fi?

– Ramona