facebook_pixel
ScoalaDeSlabit FeaturedImage Cei Mai Buni Antioxidanti

Ce uşoară şi simplă ar fi Viaţa dacă răspunsul ar fi:  din produsul x.

Ghici ce? Aşa şi este. Dar hai să vedem ce înseamnă asta.

Ştii că îmi place să te ocolesc un pic, pentru că îmi doresc să înţelegi. Natura. Pe tine. Modul în care eşti construit.

Aşa că hai să facem o plimbare împreună.

În Natură nimic nu se pierde,  totul se transformă. Întreaga existenţă este un joc al creaţiei şi dezintegrării continue.  O formă de viaţă (plantă, mineral, animal) este creată, apoi se dezintegrează sau este asimilată de o altă formă de viaţă.

Cine decide ce se creează şi ce se dezintegrează?  Natura nu acţionează la întâmplare.

Pentru fiecare din aceste procese, există nişte semnalatori,  nişte declanşatori. Aici se încadrează radicalii liberi şi antioxidanţii.

În general, te-ai obişnuit să crezi că radicalii liberi sunt zmeul cel rău ce trebuie distrus cu orice preţ, în timp ce antioxidanţii sunt eroul salvator, călare pe un cal alb, care salvează situaţia.

Dar crezi tu sincer că Natura poate crea ceva complet nefolositor, fără un scop în sine?

Radicalii liberi au şi ei rolul lor, doar sunt un produs natural.

Ei se formează în corpul nostru în fiecare secundă, în urma proceselor metabolice de la nivelul fiecărei celule.  Dar îi luăm în cantitate mare şi din exterior.

Există, aşadar, radicali liberi endogeni (creaţi interni), cu un rol pozitiv în cantitate mică,  restul fiind anihilaţi de antioxidanţi.

Şi există radicali liberi exogeni (din surse externe) pe care îi întâlnim la tot pasul, de la poluare, chimicale, fumat, mâncare gătită la foc, etc.

Dar vreau să reţii că o parte mică din radicalii liberi engodeni sunt folositori. 

Ştiai că sistemul tău imunitar se foloseşte de aceşti radicali liberi endogeni şi îi foloseşte drept muniţie contra diverselor bacterii, ciuperci şi alte elemente pe care doreşte să le distrugă, pentru apărarea organismului?

Tot ei declanşează procesul de dezintegrare celulară pentru celule îmbătrânite, care este apoi urmat de regenerare celulară, în veşnicul proces de reînnoire din Natură.

Ca şi parte negativă a radicalilor liberi, ei au o afinitate majoră pentru 3 elemente: lipide, proteine şi acizii nucleici. Iar cum membrana celulară este lipo-proteică, ei ajung să contribuie masiv la procesul îmbătrânirii şi al afecţiunilor degenerative.

Per total, deşi radicalii liberi au o foarte proastă reputaţie, o mică parte dintre cei endogeni au şi un rol pozitiv în toată povestea.

Cât despre cei exogeni…ei sunt preţul plătit pentru traiul nostru modern.

Revenind la antioxidanţi, problema apare din faptul că ne-am îndepărtat de Natură şi de mecanismele de protecţie create default de aceasta.

O girafă  nu îşi pune problema de câţi radicali liberi creează şi de unde îşi ia antioxidanţii.

La noi s-au schimbat un pic lucrurile pentru că noi trăim după legile noastre, nu ale Naturii, iar pentru asta plătim un preţ.  Nu este un lucru rău, este ceea ce am ales noi, ca specie, să facem.

Dar asta  înseamnă şi să ne educăm şi să înţelegem aceste lucruri pe care le creem prin propria îndepărtare de Natură.

Radicalii liberi sunt declanşatorii dezintegrării celulare, iar antioxidanţii sunt stabilizatorii, un fel de conservanţi naturali.

În Natură, antioxidanţii sunt cei care protejează mărul să nu se strice imediat, care protejează nuca sau sămânţa până ajunge pe teren fertil pentru a încolţi, care împiedică degradarea unui aliment viu.

Tot ce este viu conţine antioxidanţi.

Tot ce nu este protejat de antioxidanţi este consumat, dezintegrat.

Dacă coaja de roşie nu ar fi plină de antioxidanţi, acea roşie s-ar dezintregra foarte repede.

În general, cei mai mulţi antioxidanţi îi găsim în lucrurile care reprezintă  “linia de apărare” a alimentului: în coji (care protejează faţă de exterior), în seminţe şi nuci (care protejează germenele).

Există, ca şi la radicali liberi, 2 surse de antioxidanţi: cei endogeni şi cei exogeni.

Antioxidanţii endogeni îi produci toată viaţa, în funcţie de cât de curat este corpul tău.

La tinereţe, corpul este mai curat, pentru că nu şi-a spus timpul cuvântul. Abunzi de tinereţe, abunzi de antioxidanţi. Dar pe măsură ce trec anii şi se adună fripturile, stresul, sedentarismul, poluarea,  şi pe măsură ce scad fructele, crudităţile, relaxarea, mişcarea, raportul intern se schimbă, mediul intern se acidifiază, iar radicalii liberi trec la putere.

Este ceea ce noi cunoaştem drept stres oxidativ şi produce îmbătrânire, oboseală, riduri, şi toate afecţiunile cunoscute de tine.

Bun, ce e de facut? De unde îţi iei cei mai buni antioxidanţi?

Sigur din carne nu, sigur din brânzică nu, sigur din ce este de origine animală nu.

Antioxidanţii îi iei din produsele de origine vegetală, vii, neprocesate!

De asta spuneam mai sus, Natura a avut grija de tot.  Suntem specie frugivoră şi am fost construiţi să consumăm crudităţi.

Cu cât mărim cantitatea de fructe, de legume, de nuci şi seminţe crude, cu atât mărim cantitatea de antioxidanţi adusă în corp, cu atât curăţăm mediul intern şi susţinem corpul în mărirea producţiei endogene de antioxidanţi. Plus că venim cu aportul exogen, din aceste alimente vii.

Când mâncăm prost şi nu ne mişcăm, pierdem pe 2 fronturi: pierdem şi aportul extern de antioxidanţi, dar frânăm masiv şi producţia internă.

Cu cât mâncăm mai mult crud, viu, cu atât câştigăm din 3 direcţii: mărim aportul extern şi mărim producţia endogenă. Care este a 3-a direcţie? Curăţând corpul, reciclăm mai eficient antioxidanţii interni, în loc să îi pierdem.

Sunt foarte multe de povestit despre antioxidanţi.

Tot ce este colorat şi viu în Natură, tot ce înseamnă pieliţă sau coajă (nestropite cu pesticide), tot ce înseamnă seminţe, nuci, sâmburi, toate abundă de antioxidanţi pentru că sunt elementele de protecţie ale acelui aliment.

Despre resveratrol, scara ORAC a antioxidanţilor, enzima SOD, betacaroten şi multele tipuri de antioxidanţi nu apucăm să vorbim în acest articol.  Din fericire, în programul de 90 de zile al Şcolii de Slăbit intrăm în amănunte şi înţelegem întreg procesul.

Acum am vrut doar să înţelegi că răspunsul la întrebarea “de unde îţi iei cei mai buni antioxidanţi” este “Din Natură! Din Viu!

Toate drumurile duc la Natură.

Nu trebuie să fie o soluţie sofisticată, creată după ani de zile de cercetare în laborator!

Hei, Natura are miliarde de ani de cercetare…în mediul real.  Ea a eficientizat totul pentru tine.

Tot ce ai de făcut? Fă alegeri alimentare cât mai compatibile (a se citi vii) cu corpul tău, iar de restul se ocupă Natura.

Slăbește Simplu și Autentic

Primești GRATUIT pe e-mail, cursul de 10 zile ”Slăbește Simplu și Autentic”, imediat ce te abonezi.

Powered by ConvertKit

De Unde îţi Iei Cei mai Buni Antioxidanţi?