Articole Utile

Cu Cât Mănânci Mai Greșit, Cu Atât Devii Mai Dependent de Gusturi

Dacă este un principiu pe care corpul tău îl recunoaşte cu sfinţenie, acesta este că “organismul iubeşte simplitatea”. Corpul tău este o maşinărie extrem de complicată, dar cu dorinţe simple, aproape ca un bărbat, am putea spune în glumă. Explicaţia este simplă. Ai în spate o istorie lungă, în care te-ai adaptat la resursele Naturale de hrană. Crema de zahăr ars

Citește

Înțelege Nevoile Sufletești din Spatele Dependenței de Dulciuri

Care este primul lucru la care visezi când îţi propui să nu mai mănânci dulciuri începând de acum? “Ce bună ar fi acum o ciocolată. Plus că dacă iau neagră, nici nu se pune” “Dacă îmi iau nişte biscuiţi? Pot să merg diseară la sală să compensez” “Azi e o zi stresantă. Lasă, mai aştept şi azi, îmi fac o

Citește

Cum A Ajuns Gustul Principala Plăcere Umană?

De ce o fi ajuns gustul principala plăcere umană? Mă întreb eu în timp ce ronţăi tacticos 2 piersici şi zâmbesc pe sub mustăţi de cât de bune sunt. Dacă am scoate plăcerea gustului din ecuaţie, am fi cu toţii silueţi, pentru că, neexistând tentaţia să mâncăm greşit, am alege doar pe considerente raţionale mâncarea. Dacă te întreb acum de

Citește

Ce Este Mai Bun Decât Salatele, în Slăbit?

Când vezi pe cineva la restaurant comandând salată, îţi spui aşa, în sinea ta: “O fi la cură?”, “E atent la siluetă?” De ce zâmbeşti? Şi eu fac la fel 🙂 Salatele sunt asociate cu silueta, iar când te gândeşti la tine că vrei să dai jos, deja te vezi căsătorit cu salatele zilnice, pe principiul “Vrei nu vrei, bea

Citește

Cum să Topești Grăsimea Eficient​

Este amuzant cum omul este în stare să facă orice, să bea ceaiuri, să mănânce doar grătar şi iaurt 0%, să ia pastile de slăbit, să tragă tare la sală, să se înfometeze, să spună incantaţii, pentru a arde surplusul acela de grăsime care îl deranjează. Orice, mai puţin lucrul esenţial care conduce la rezolvarea acestei probleme: O strategie echilibrată fizică

Citește

Ai un Blocaj cu Sportul? Iată Cum Îl Depășești​

Dacă tu şi sportul sunteţi prieteni la cataramă, ce bine, dar să ştii că acest articol nu este pentru tine 🙂 Spor la sport! Dar dacă eşti într-un moment al vieţii în care îţi tot repeţi că trebuie să faci sport, dar de fiecare dată o dai cotită, ba pe fond de oboseală, de lipsă de timp, de treabă multă,

Citește

De Ce Îngrașă Stresul și Cum Rezolvi Această Problemă?

Descoperă ce se află în spatele credinței că stresul îngrașă. Cât este adevăr și cât este mit? Vei fi uimit cu siguranță. Stresul și îngrășarea: un paradox explicabil 😊 Ar fi fost drăguţ să spun că, de fapt, nu stresul îngraşă, ci mâncarea.Dar, în realitate, stresul chiar potenţează depunerea de grăsimi.🤔 Cum aşa? Pentru că neînţelese sunt căile Domnului, la

Citește

Ieși din Cercul Vicios al Amânării​

Viaţa este terenul de joacă şi explorare al Conştiinţei, în orice formă este materializată ea. Pentru tine, ca om, asta se traduce prin nevoia pentru exprimarea de sine, creşterea, descoperirea şi autodescoperirea, conştientizarea, explorarea sinelui. Nu te-ai născut doar pentru a juca un rol semi-decis de societate şi a te mulţumi cu puţin sufleteşte. Iar aici nu vorbesc de lucruri

Citește

Scoate La Iveală Puterea Ta Personală

Îmi place să scriu despre situaţii întâlnite în cadrul Şcolii de Slăbit, deoarece este vorba despre oameni reali, ca tine, cu emoţii reale, probleme reale ce se doresc a fi depăşite. Drumul spre mai multa fericire personală este presărat cu fel de fel de obstacole sufleteşti, pe care singuri ni le scoatem în cale. De aceea tot repet, ca pe

Citește

Scapă de Efortul de a Te Abține de la Mâncare​

Recunosc, îmi place foarte mult direcţia aceasta a articolelor, în care punem reflectoarele pe suflet. Pe sufletul tău. Da, tehnica alimentară, modul de funcţionare a organismului, formarea discernământului alimentar sunt superbe de explicat şi de înţeles, dar ele sunt hrană pentru creier, nu pentru suflet. Continui cu drag să scriu despre partea tehnică a nutriţiei, însă partea sufletească a slăbitului

Citește