Când spui dietă, spui imediat “mâncare mai puţină”, “calorii mai puţine”, “mai puţin zahăr”, “mai…
De Ce Te Îngrașă Zahărul?
Ai crescut iubind dulciurile, dar aceleaşi dulciuri au ajuns să te îngraşe, să te facă dependent.
Un fel de relaţie de iubire-ură, de unde şi expresia “Tot ce îmi place, ori este ilegal, ori îngraşă”.
Nu, Dumnezeu nu s-a ţinut de şotii când a decis ca zahărul să se transforme cel mai uşor în grăsime.
Şi nici nu a greşit când te-a creat pe tine nativ îndrăgostit de acest gust.
Zahărul este geniul neînţeles al alimentaţiei tale
Problema nu este la zahăr în sine, ci la nivelul lui de rafinare din alimente şi la metabolismul tău glucidic, adică la eficienţa cu care arzi zahărul la nivel celular.
În Natură, zahărul nu zburdă liber pe câmpii, concentrat şi instant asimilabil cum întâlneşti în alimentaţia de azi.
Toate bunătăţurile moderne, de la ciocolată, la prăjituri, la pâinea albă şi orezul alb, la sucuri şi napolitane, toate abundă de zaharuri uşor asimilabile, care dau variaţie mare glicemică în sânge.
În Natură nu se întâmplă asta, iar organismul tău este calibrat pe Natură, nu pe alimentaţia secolului XXI. Cu excepţia mierii, la care nu aveai acces uşor şi constant, restul alimentelor naturale şi neprocesate, care conţin zahăr, abundă în fibre, ceea ce le oferă o eliberare progresivă şi echilibrată a zahărului în sânge.
Aceasta este marea diferenţă între alimentele naturale şi cele procesate şi unul din motivele principale pentru care ai ajuns să te temi aşa de mult de zahăr (şi pe bună dreptate).
Îţi trebuie zahăr, în fiecare moment al vieţii tale
Ştii expresia ceea “Cu omul căruia îi e foame, nu te mai înţelegi”?
De fapt este “Cu omul căruia îi lipseşte zahărul, nu te mai înţelegi”.
Zahărul este combustibilul celulelor tale.
Zahărul şi oxigenul.
Corpul tău nu consumă nici proteine, nici grăsimi. Acelea au rol structural şi functional. Când ajunge corpul să consume proteine sau grăsimi drept combustibil, mai întâi le transformă în carbohidraţi simpli, adică zahăr, abia apoi le arde la nivel celular, pentru a obţine energia necesară Vieţii.
Ai putea spune că toate drumurile duc la zahăr.
Aici este unul din cele mai importante şi simple lucruri pe care trebuie să le înţelegi, pentru a-ţi controla alimentaţia şi slăbitul.
Ai nevoie de zahăr ca de aer.
Dar trebuie să înveţi în ce cantităţi şi cum să îl oferi corpului tău.
Corpul tău are nevoie să primească zahăr pe bandă rulantă, într-un ritm constant. Gândeşte-te la oxigen, ca fiind jumătate din combustibilul celulei. Zahărul este cealaltă jumătate de combustibil celular.
Aşa cum tu respiri 24 din 24, la fel celulele tale trebuie să primească zahăr 24 din 24.
Problema este la ritmul cu care zahărul ajunge la celule. Şi aici apare în peisaj îngrăşatul.
În tot sângele tău ai o linguriţă de zahăr, nivel pe care corpul tău se străduieşte să îl menţină constant.
Dacă este mai puţin de atât, celulele tale fac foamea, iar creierul cel mai mult.
Dacă o celulă normală din corp are mici rezerve de combustibil, celulele din creier sunt singurele care nu îşi pot face stocuri de glicogen (zahăr cu apă) şi intră instant în foame şi pericol de deterioare, dacă nu primesc zahăr imediat. De aici şi modificarea de atitudine a omului înfometat.
Creierul nu îşi permite să facă foamea şi va suprascrie orice. Voinţă, răbdare, orice altceva.
Aşa că vei căuta instant surse de zahăr uşor asimilabil, biscuiţi, ciocolată, pâine sau foietaje. Le ştii, ai trecut prin povestea asta de multe ori.
Invers, când este prea mult zahăr în sânge, acesta este periculos, deoarece molecula de zahăr este puternic reactivă şi reacţionează cu membranele celulare întâlnite, adică cu cele ale vaselor de sânge prin care trece, astfel că deteriorează capilarele fine din sistemul circulator (de aici problemele de circulaţie ale persoanelor cu diabet).
Dat fiind potenţialul periculos al hiperglicemiei, organismul tău reacţionează prompt când ajunge prea mult zahăr în sânge.
Cum zahărul este combustibil, va decide să îl consume atunci pe loc sau să îl depună (sub formă de glicogen sau grăsime).
Acestea sunt singurele 3 lucruri pe care le poate face corpul tău cu zahărul ajuns prea mult în sânge:
- arderi instant
- glicogen sau
- grăsimi.
Dacă arderi mari nu ai (doar ai consumat ciocolata aceea stând la birou, nu alergând pe stadion), iar stocurile de glicogen mai mult ca sigur că sunt pline (pentru că ele sunt stocuri de energie rapidă, pentru creier şi pentru situaţii de mişcare intensă), atunci clar îţi mai rămâne varianta 3: depunerea de grăsimi.
De fapt, este simplu şi logic: dacă mergi la piaţă şi cumperi prea multe lucruri, din care consumi doar o părticică, ce faci cu restul? Le pui la păstrare “pentru mai încolo”?
Fix la fel se întâmplă cu grăsimea din corpul tău. Este un bagaj adunat de-a lungul timpului, din multele ocazii de “pentru mai încolo”.
Ca să scapi de problema grăsimilor depuse, trebuie să ai un flux constant de glucoză în sânge.
Alimentele cu fibre sunt singurele care asigură un flux constant de zahăr în sânge, astfel încât şi celulele tale să fie hrănite, dar nici să nu apuci să duci prea mult zahăr în sânge şi să-l depui că grăsime.
De unde iei tu alimente cu fibre?
Natura ţi-a oferit doar alimente bogate în fibre! Tot ce este de origine vegetală, abundă de fibre. Fructele, legumele, cerealele, nucile, seminţele, toate au fibre din belşug, vor elibera zahărul treptat în sânge şi-ţi vor face celulele sătule şi fericite. Şi siluete.
Produsele animale au zero fibre, dar şi foarte puţin zahăr. Este clar că nu sunt hrana ideală a organismului tău. Dar asta e altă discuţie. Am discutat că pe acestea e bine să le consumi împreună cu legume din belşug.
Mai rămâne să răreşti acele produse puternic rafinate din alimentaţia ta, care nu conţin fibre, dar conţin mult zahăr.
Biscuiţii, ciocolata, pâinea albă, croissantele şi foietajele.
Toate îţi dau variaţie mare de glucoză în sânge, pentru că nu au fibre care să controleze procesul.
Acum înţelegi de ce ajunge zahărul să te îngraşe? Şi înţelegi, de ce nu îl poţi, totuşi, ocoli? Trebuie să îl controlezi, nu să îl ocoleşti. Să îl controlezi sau să te controlezi 🙂
Este uşor să slăbeşti când îţi asumi să faci acest lucru cu răbdare, corect şi respectându-ţi corpul.
În Şcoala de Slăbit, înveţi cum să te gestionezi, cu toate particularităţile tale, cu tot trecutul tău şi experienţele de slăbit-îngrăşat din trecut. Înveţi lucruri pentru toată viaţa, nu este doar “un alt episod de slăbit”.
Aceasta este promisiunea oricărui program al Şcolii de Slăbit: o sănătate mai bună, o siluetă şi mai bună şi educaţie pentru toată viaţa.
Te invit și pe tine să accesezi unul din programele Școlii, acum
– Ramona