Când spui dietă, spui imediat “mâncare mai puţină”, “calorii mai puţine”, “mai puţin zahăr”, “mai…
3 condiții esențiale pentru slăbitul sănătos
3 condiții esențiale pentru slăbitul sănătos
Slăbitul este simplu, dar nu este uşor. Nu pentru că fizic ar fi ceva complicat, ci pentru că mintea omului caută plăcerea prin orice mijloace.
Iar mâncarea gustoasă este cea mai la îndemână soluţie pentru a obţine acel strop de bine dorit de toţi.
Cel mai la îndemână “drog”
Putem spune că, în materie de slăbit, ne învârtim…nu în jurul cozii, ci în jurul papilelor gustative 🙂
Ştii unde se rupe, de fapt, firul cu slăbitul?
Când invoci o putere mai mare decât tine, despre motivele pentru care nu reuşeşti să slăbeşti.
”Nu am voinţă.”
”Nu mă pot abţine.”
”Mă tentează ceilalţi cu ce mănâncă ei.”
”Am o vârstă.”
”Am probleme cu tiroida.”
”Nu mai răspunde corpul la regimul ăsta.”
Şi tot aşa 🙂
Iar eu vin şi îţi spun: corpul nu are piedici! Corpul are tot interesul să slăbească şi să se însănătoşească. Este în ADN-ul tău să ai un corp frumos şi armonios 🙂
Mintea e cea care trebuie schimbată, corpul ştie deja ce are de făcut.
Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică! Tu ştii deja, chiar şi instinctual, ce ar trebui să mănânci, şi cât, pentru a arăta aşa cum îţi doreşti.
Doar că ai transformat neputinţa personală în religie .
Oare cum ar arăta viaţa ta dacă ai crede că poţi? Că tu poţi să gândeşti altfel, să te comporţi altfel, să acţionezi altfel? Să ieşi din inerţia ta? Să trăieşti altfel?
Cât timp te ascunzi în spatele slăbiciunilor personale, îţi vei amâna la nesfârşit starea de mai bine.
Nu ai nicio slăbiciune, pur şi simplu ai decis, pe bandă rulantă, că nu vrei să îţi iei puterea în mâinile proprii.
Sau…vrei?
Dacă vrei să ieşi “de după perdea”, dacă vrei să nu te mai ascunzi după scuzele personale, atunci hai să vorbim despre primele 3 lucruri pe care le ai de început azi, dacă doreşti să slăbeşti sănătos şi să te menţii.
1. Primul şi cel mai frumos lucru nou de făcut este să îţi faci un jurnal alimentar.
Începând de azi 🙂
Iar dacă simţi nevoia să îl începi….din momentul în care crezi că vei face totul perfect, adică de mâine, te invit cu drag să citeşti articolul despre cele 3 greşeli fundamentale pe care le faci în slăbit.
Începe de azi. Frumuşel, pe un caiet, pe calculator, pe telefon, în orice formă doreşti tu.
Un loc în care să vorbeşti zilnic, cu tine, despre tot ce mănânci, ce bei, ce mişcare faci, cum te simţi fizic şi, de ce nu, cum te simţi emoţional.
Un astfel de gest confirmă că: gata, te-ai decis să faci ceva cu tine, nu te mai ascunzi după deget 🙂
Este o relaţie de tip “râsu’-plânsu’” cu jurnalul tău, deoarece vei descoperi că nu este uşor să vorbeşti tu cu tine.
Dacă eşti obişnuit să tot amâni şi să te critici la fiecare pas, atunci jurnalul este marea ta oportunitate de a te împrieteni cu tine. Treci dincolo de criticile ce îţi vin pe limbă.
Fii “o zână bună”, nu o “soacră acră”.
Fii protectorul tău, nu “bârfitorul” tău.
Fii pozitiv în abordare, dacă te interesează succesul tău!
Aşa că, începe-ţi jurnalul alimentar azi, cu tot ce spune el despre tine, cel de azi. Tu eşti acolo, cel real. Cel cu care trebuie să lucrezi. Cel de care nu te mai ascunzi.
Lucrează cu tine, cel de azi, dacă vrei să ajungi vreodată cel de mâine.
Deci? Batem palma? Începi jurnalul alimentar de azi? Yuhhuuu!
Bun, să trecem atunci la a doua mare modificare. Parcă şi văd reacţia ta când citeşti asta 🙂
2. Alege în avans
Alege-ţi în avans:
- cât mănânci la o masă,
- cât mănânci din ciocolata aceea din sertar sau
- câte prăjituri la ziua colegei.
Alege cu atenţie cantităţile şi nu te teme că o să faci foamea, pentru că ochii sunt mai mari decât stomacul, iar lăcomia este mai mare decât toate.
Gata cu mâncatul din inerţie.
Gata cu ciugulitul inconştient al biscuiţilor din pachetul din sertar.
Gata cu consumat mâncarea de pe masă în virtutea inerţiei, fără să fii atent la ce cantitate mare se adună în stomacul tău.
Premeditează tot ce mănânci într-o zi.
Vei câştiga 2 premii mari:
- vei mânca mult mai puţin decât până în prezent şi
- te vei disciplina uimitor de mult.
Iar disciplina, care înseamnă să alegi între ce vrei acum şi ce vrei mai mult… este cea care îţi va accelera întreg procesul de slăbire şi de schimbare personală în bine.
Ooops, am ajuns la a treia mare schimbare în bine. Am păstrat ce este mai greu pentru la final.
Dar, dacă vrei să bifezi schimbările 1 şi 2, atunci hai să completăm “podiumul” cu cea mai valoroasă schimbare, din punct de vedere al impactului asupra fizicului tău 🙂
3. Atinge 50% alimentaţie crudă într-o zi.
Poftim?
Ramona, este prea mult, nu ştiu dacă pot şi nici nu ştiu dacă mi-ar plăcea!
Te cred, dar eu am pus în titlul articolului un cuvânt pe care l-ai tratat cu indiferenţă. Am spus: slăbit sănătos, iar eu tratez cu seriozitate fiecare cuvânt.
Dacă energia ta peste zi este sub nota 8, dacă talia ta este în “exterior” iar nu “spre interior”, dacă nu îţi place chipul tău dimineaţa în oglindă, dacă te uiţi cu jind pe stradă la cei care arată mai bine decât tine….atunci de ce încă te mai agăţi doar de plăcerea papilelor gustative?
Toată viaţa ta şi calitatea acesteia, să fie subordonate papilelor gustative? Ţi-ai fi imaginat acest lucru în copilărie, când visele tale atingeau cerul şi credeai în tine?
Fii pratic cu vitalitatea ta, cu sănătatea ta, iar silueta ta vine şi ea, “din urmă”.
Consumă dimineaţa fructe din belşug, mănâncă o salată cândva peste zi şi deja ţi-ai atins procentul.
Focusează-te pe ce faci bine astăzi şi lasă ziua de mâine să se ocupe de sine.
Iar dacă astăzi îţi scrii jurnalul alimentar, dacă azi alegi premeditat cât mănânci din orice fel de mâncare, dacă azi atingi 50% alimentaţie crudă…. în tine deja se manifestă TU cel de mâine, tu la care acum doar te iluzionezi de pe margine că vei ajunge…cumva, cândva. Fii tu cel de mâine, dar azi!