Skip to content
3 greșeli fundamentale pe care le faci în slăbit

3 greşeli fundamentale pe care le faci în slăbit

3 greşeli fundamentale pe care le faci în slăbit

Știi când este cel mai bun moment pentru a începe să slăbești?

Cel mai bun moment pentru a slăbi şi a-ţi transforma în bine obiceiurile….este ieri.

Al doilea cel mai bun moment este ACUM.

Dar ce te faci când te sperie numai gândul la tot efortul pe care îl ai de depus?

Vrei să slăbeşti, vrei să ai un corp mai frumos, vrei să îţi iei haine mai mici.

Vrei să te amuze mirarea din ochii celorlalţi despre cât de frumos te-ai subţiat şi vrei să simţi acea mulţumire de sine că viaţa ta a luat o altă întorsătură 🙂

Dar, cum zice englezul – “wishful thinking”.

E uşor să îţi doreşti, e uşor să proiectezi în viitor, e uşor să te bazezi pe gândul că într-o zi, sigur o bifezi şi pe asta.

Doar, nu în secunda asta. Acum mai ai de aşteptat un pic. În forma actuală, cu nemulţumirea actuală. Este oricum o stare cu care te-ai obişnuit.

Ştii ce mă întreb?

Acum un an erau lucrurile la fel? Dar acum 2 ani? De când durează amânarea asta cronică şi încercările acestea repetate de a ajunge şi a te menţine la un nivel care să te satisfacă?

Unde greşeşti? De ce nu îţi iese?

De ce trec lunile şi anii şi tu tot cu proiecţia lui “o să fac” rămâi?

Vrei să facem un top 3 greşeli pe care le faci, fără să conştientizezi, când vine vorba de slăbit?

Nu este vorba despre “tehnici” de slăbit, deşi, în cadrul evenimentului “De ce nu funcţionează dietele”  am discutat despre motivele pentru care dietele au picioare scurte şi mereu te întorci de unde ai plecat.

Pe locul 3 şi medaliatul cu bronz…tobe vă rog.

Pe locul 3 este IDEALISMUL.

Poftim?

Da, idealismul.

Acel ”când o să mă apuc de treabă, o să le fac pe toate bine” sau celebrul “încep de mâine, că azi oricum am mâncat prost”.

Tu vrei să faci aceste schimbări, dar vrei să le faci pe toate deodată şi să le faci bine. Vrei să nu mai greşeşti, vrei să fii alt om, vrei să ai altă forţă. Vrei să nu te mai împiedici.

Dar imediat ce greşeşti un pic, laşi din nou garda jos, din dezamăgire (crezi tu, dar nu e aşa), întorcându-te la vechea ta identitate şi pândind următorul moment când simţi că poţi să o iei de la capăt, în mod ideal. Sună familiar?

Soluţia pentru a scăpa de idealism este să îţi întipăreşti în minte dictonul: Progres, nu perfecţiune.

Este cel mai important lucru pe care îl aplicăm în Şcoala de Slăbit şi care a dus peste 1000 de oameni la destinaţia dorită. Din aproape în aproape.

Progres, nu perfecţiune.

Garantat vei greşi.

Garantat vei călca pe lângă.

Garantat vei avea zile proaste.

Diferenţa dintre reuşită şi abandon o fac rapiditatea şi hotărârea cu care te ridici şi reiei drumul. Fără să aştepţi un alt moment ideal de a face iar lucrurile “ca la carte”. În aceste momente, cel mai mult contează suportul.

Îmbunătăţeşte tot ce se poate, în fiecare zi, iar forţa şi voinţa ta vor creşte de la zi la zi, doar din această atitudine de neînvins: progres, nu perfecţiune.

Idealismul se ţine mână în mână cu greşeala de pe locul 2 din topul nostru: AMÂNAREA

Celebrele “încep de luni”, “încep de la 1”, “încep după concediu”.

Încep DUPĂ.

În mintea ta, începi “după”, pentru că sigur “după” faci un transplant de personalitate şi vei avea altă voinţă şi le vei face pe toate bine. Adică, te-ai întors la idealism 🙂 Ce frumos se leagă toate?

Eşti om! Lucrează cu latura ta umană, nu cu latura ta “robotică”, pentru că aceasta nu există.

Secretul pentru a scăpa de amânare este să accepţi (da, să accepţi) că ziua ta de mâine va fi fix precum ziua ta de azi!

Dacă azi nu faci nimic pentru tine, garantat nici mâine nu vei face 🙂

Iar dacă nu mă crezi, reciteşte greşeala de pe locul 3. Când greşeşti, abandonezi şi amâni din nou.

Când încetezi să mai ceri perfecţiunea şi te “mulţumeşti” să faci tot ce poţi tu mai bine azi, nu mâine…abia acolo începe creşterea personală.

Pentru că abia când acţionezi acum, dovedeşti că îti asumi responsabilitatea pentru tine. Fix aşa cum eşti.

Ai auzit de expresia “atâta pot, atâta fac”?

Când aplici acest dicton în viaţa ta astăzi, vei începe să poţi din ce în ce mai multe. Pentru că un lucru îl atrage pe altul…şi pe altul.

Progresul atrage progres.

Acţiunea atrage acţiune.

Amânarea atrage amânare.

Acţionează azi. Imperfect, dar azi.

  • O salată cu carne în loc de carne cu pâine.
  • O plimbare în jurul blocului în loc de canapea şi televizor.
  • O cană de apă în loc de o cană de suc.

Iar dacă ai sentimentul că este prea puţin şi o astfel de abordare nu aduce rezultate….dă-ţi o săptămână să acţionezi azi, să faci azi progres, nu perfecţiune, şi vei vedea o diferenţă surprinzătoare. În atitudine, în forţa ta, în hotărârea ta, în rezultatele care încep deja să mijească.

Şi dacă tot am vorbit de termenul de o săptămână, îţi prezint medaliatul cu aur al topului greşelilor pe care le faci fără să ştii, când vrei să slăbeşti.

Greșeala numărul 1 este LIPSA DE PRACTICALITATE.

Greşeala numărul 1 este că vânezi vârful muntelui, iar nu următorul pas pe care îl ai de făcut.

Te uiţi la cât de lungă şi de solicitantă este călătoria până la silueta dorită, şi îti pică pălăria din cap şi te copleşeşte.

Te gândeşti doar la destinaţie, în loc să te gândeşti la ce este palpabil şi realizabil pentru tine în viitorul imediat.

Forţa nu îţi vine din idealismul destinaţiei finale.

Forţa îţi vine din concret, din reuşita unei perioade foarte scurte de mobilizare şi de execuţie ne-ideală.

Unde bat cu asta?

Alege-ţi ca target săptămâna viitoare. De azi în 7 zile!

Unde vrei să fii de azi în 7 zile, ca şi comportament si evoluţie în slăbit?

Şi nu doar atât.

Ce îţi propui trebuie să fie în materie de comportament, nu de rezultate.

Vreau ca de azi, timp de 7 zile, să fac…asta, asta şi asta. Iar dacă te împiedici, nu contează, ignoră, ridică-te imediat şi continuă!

Câştigă 1 săptămână de comportament modificat în bine şi lucrurile vor prinde forţă de la sine.

Ce urmează după această săptămână?

Un nou target, tot de 7 zile. Tot neideal. Tot neamânat. Dar….executat!

Greşelile pe care le faci sunt de gândire.

Gândirea greşită duce la execuţie greşită. Iar execuţia greşită îţi menţine starea actuală de care vrei să scapi.

Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa.

Schimbă-ţi comportamentul timp de 7 zile. Fii un om neideal. Fii un om care nu mai amână. Fii un om care face tot ce poate azi şi nu mai are în dicţionar cuvântul mâine.

Mâine este un teren de basm, unde se află 99% din visele oamenilor.

Te invit ca peste o săptămână să îmi scrii şi să îmi spui cum eşti? Cum a fost? Ce ai făcut?

Ce faci în continuare?

Back To Top