skip to Main Content
De Ce Pierzi Controlul Alimentației Seara

De Ce Pierzi Controlul Alimentației Seara

Simt nevoia unei confesiuni:

Cum este să fii în locul meu, să dai zilnic tot ce e mai bun din tine pentru a ajuta oamenii să se elibereze nu doar de kilogramele în plus, ci şi de nefericirea pe care presiunea slăbitului o poartă, dar să dai nas în nas foarte des cu factorul emoţional şi cu bagajul sufletesc cu care vine fiecare om în parte.

Este drive-ul meu de a lucra cu oamenii şi a-i ghida spre o stare de bine pe toate planurile, nu doar al formei fizice.

Învăţăm împreună, frumos, cum funcţionează organismul, cum să eficientizezi nu doar slăbitul, ci şi reenergizarea, refacerea organismului… dar, totuşi, ne împiedicăm de emoţii.

Raţional, lucrurile arată minunat, toate se leagă, nutriţia şi îngrijirea de sine sunt fascinant de simple şi logice, când începi să le înţelegi… dar ştii vorba ceea, teoria ca teoria, dar practica ne dă de furcă.

Unde se rupe firul?

Cum unde? Uite aici:

“Nu înţeleg de ce în timpul zilei sunt conştientă de mine, de ceea ce mănânc, iar seara pierd controlul, uit de tot şi mă axez doar pe momentul acela de a mânca ceva. Apare o încăpăţânare enervantă, ce nu-mi dă pace până nu-i fac damblaua”.

Sună familiar?

Asta am primit aseară pe email şi asta primesc în mod constant, uneori chiar de la cei care sunt deja în programele de slăbit ale şcolii.

Mă sâcâie, recunosc, mă face să mă mobilizez şi mai puternic, să le ofer soluţii oamenilor să scape definitiv din acest cerc vicios.

De aceea tot zic: slăbitul este o provocare psihică, nu fizică.

Schimbarea profundă, pe termen lung, nu se poate produce doar la nivelul superficial al fizicului. Cere o altă mentalitate, o altă înţelegere de sine, o altă relaţie cu sine, un alt limbaj personal, alte standarde personale şi o altă deschidere.

Cât timp te limitezi la partea raţională şi la unealta sa alunecoasă, voinţa, lucrurile se vor învârti în cerc, ca şi până acum.

Trebuie să îndrepţi reflectoarele asupra ta, cu răbdare, cu deschidere, cu înţelegere, pentru a schimba ceea ce proiectezi din interiorul tău în exteriorul tău.

Nu, nu poţi schimba trecutul, dar poţi să nu-i mai alimentezi rănile şi neajunsurile.

Poţi să nu îl mai trasformi în prezent şi viitor.

Trecutul este ca un sac fără fund. Tot încercând să îl înţelegi, sperând la “rezolvarea tuturor problemelor”, îl transformi într-un lanţ ale cărui zale nu se mai sfârşesc, pentru că se trag una după alta, fără încetare.

Da, trebuie să descoperi şi să înţelegi nevoile umane pe care ai ajuns să ţi le satisfaci prin mâncare:

  • nevoia de atenţie (de multe ori manifestată ca şi milă de sine),
  • nevoia de iubire (cine te iubeşte, te hrăneşte. Unde era ciocolata ceea?) ,
  • nevoia de exprimare personală, de identitate şi semnificaţie personală, de contribuţie, de varietate sau siguranţă, etc.

Sună complicat, dar cât de simple sunt de identificat şi de adresat, când ştii din ce unghi să le priveşti şi cum să le apuci.

Cert este că pentru a rezolva problema mâncatului emoţional, trebuie să te muţi cu totul în prezent şi să începi să îţi satisfaci nevoile de natură ne-alimentară.

Trebuie să nu te mai anesteziezi cu mâncare, ci să începi să îţi identifici emoţia care te trage la mâncare şi să o rezolvi. Pentru că poţi.

Creierul tău simte un disconfort, înainte de a te apuca pe tine foamea aceea încăpăţânată.

Dacă l-ai privi mai atent, ai identifica culoarea acelui disconfort. Nu este foame organică, reală. Rareori este hipoglicemie, nici nu are sens să ne uităm într-acolo.

Foamea adevărată, fizică, este atunci când nu îţi pasă dacă mănânci un sandviş sau o salată. Foamea reală este cel mai bun bucătar şi te determină să nu faci nazuri.

Strâmbi din nas la o salată seara sau altă mâncare utilă corpului tău? Nu este foame la mijloc, este altceva :)

O emoţie, un stres sufletesc, o nevoie, pe care creierul tău s-a obişnuit să le rezolve prin mâncare.

De ce? Pentru că papilele gustative sunt conectate în creier la centrul plăcerii, iar când mănânci, simţi plăcere şi durerea dispare. Cel puţin pentru moment.

Nu contează că apoi regreţi, pentru creierul tău contează că te-a scos urgent din acea stare neplăcută.

Şi pentru că regretul este tot dureros, preferi nici să nu te mai gândeşti la ce ai făcut. Spui cu resemnare că acum nu ţi-a ieşit, te consolezi că poate mâine va fi mai bine şi închizi subiectul.

De ce? Ca să nu mai priveşti disconfortul în ochi.

Şi aici este baiul. Ai observat ce sentiment de urgenţă au foamea aceea, pofta aceea de ceva?

Nu vrei mâine, nu vrei altceva. Vrei acel lucru şi îl vrei acum. Şi disconfortul creşte cu cât te abţii şi cu cât încerci să negociezi cu tine.

Pici în capcană şi cedezi pentru că rămâi agăţat în acel moment, cu atenţia acolo, încercând să te foloseşti de singurele arme pe care le ştii: voinţa de sine şi negocierea cu sine.

Funcţionează? Nu?

Ştii vorba ceea, dacă nimic nu se schimbă, nimic nu se schimbă?

Creierul tău va alege mereu ce este urgent înaintea lucrurilor importante. Aici trebuie să înveţi tu să jonglezi cu gândurile tale, cu atenţia ta, cu acţiunile tale.

Da, este important pentru tine să slăbeşti, să te simţi bine, să arăţi bine… dar este urgent pentru creierul tău să mănânci acum şi aici. De fapt, este urgent pentru creierul tău să iasă din starea de durere. Iar abţinerea este durere.

Tu cedezi pentru că nu vezi lucrurile acestea, nu înţelegi încă cum funcţionează creierul, nu ai strategii eficiente la îndemână şi nu ştii cum să rezolvi urgenţa poftei. Nu ştii în acest moment, dar poţi învăţa.

Steindhardt spunea: “De ce îi este omului foame? De iubire şi de sens.”

De împlinire, de exprimare, de trăire, de experimentare, de conştientizare, de cunoaştere, de descoperire, de sentimentul iubirii şi de Viaţă în toate formele ei de manifestare.

Asta vreau să te ajut să creşti în tine. Te-ai născut să fii şoferul perfect pentru aceste lucruri, dar te-ai lăsat pe tânjeală pentru că te-a luat valul. Vieţii, responsabilităţilor, urgenţelor.

De ce pierzi seara controlul şi mănânci emoţional? Pentru că nu ştii să faci altfel. Încă.

Pentru asta şi pentru multe alte motive, am creat programul Psihologia Slăbitului.

Meriţi să fii altfel, să trăieşti altfel, să simţi altfel, să te manifeşti altfel, să zâmbeşti altfel.

Este un joc care se învaţă.

Detaliile programului le poti accesa la adresa www.psihologiaslabitului.ro

Transformă-te din Cel Mai Mare Critic al Tău în Cel Mai Mare Susținător al Tău

– Ramona

Back To Top