skip to Main Content
Cu Cât Mănânci Mai Greșit, Cu Atât Devii Mai Dependent De Gusturi

Dacă este un principiu pe care corpul tău îl recunoaşte cu sfinţenie, acesta este că “organismul iubeşte simplitatea”.

Corpul tău este o maşinărie extrem de complicată, dar cu dorinţe simple, aproape ca un bărbat, am putea spune în glumă.

Explicaţia este simplă.

Ai în spate o istorie lungă, în care te-ai adaptat la resursele Naturale de hrană. Crema de zahăr ars şi pizza sunt invenţii recente, comparativ cu lunga istorie a evoluţiei umane.

Organismul tău s-a eficientizat pentru alimente din Natură, neprocesate complicat şi, mai ales, nu atât de combinate în dulcele stil gurmand din ziua de azi.

Este aproape injust, când te gândeşti ce bunătăţuri culinare am ajuns să inventăm, pe tot mapamondul. Aşa a şi apărut expresia “tot ce este bun, ori este ilegal, ori îngraşă.”

Corpul tău nu este vreun Gică-contra, setat să te pedepsească pe tine pentru orice “abatere” culinară faci. Din contră, din prima zi, el rămâne cel mai mare aliat al tău, cel mai mare apărător al tău, cel mai eficient “majordom” al tău.

Paradoxul este că forma în care te afli acum este maximul pe care corpul tău îl putea produce, cu ceea ce i-ai oferit, în condiţiile în care i le-ai oferit şi considerând şi bagajul genetic cu care ai venit (influenţabil şi responsabil doar în proporţie de 3% de ce se întâmplă, dar acesta este un alt subiect).

Corpul tău ştie una şi bună: are nevoie de Energie pentru a te susţine pe tine, ca formă de manifestare a Conştiinţei. Are nevoie de Energie pentru că el se regenerează încontinuu.

Ceea ce vezi tu de când erai mic, juliturile vindecate, vânătăile trecute, bronzul care se duce, unghiile care cresc, sunt doar vârful icebergului.

Tu eşti în continuă regenerare, 24 din 24.

În 3 zile, pereţii tăi intestinali sunt noi nouţi, ficatul tău se regenerează în câteva luni, iar tu eşti 60% un cu totul al om, de azi în jumătate de an. În 7 ani de azi înainte, nu va mai exista o celulă din vechiul tu.  Vei fi nou nouţ, din cap până-n picioare.

Dar pentru ca mecanismul acesta să funcţioneze înspre întinerirea ta, nu înspre îmbătrânirea ta, trebuie să ştii să ajuţi şi să întreţii acest mecanism.

Pentru că poate tu ştii poezia cu pizza şi sandvişuri şi cu “hai că iau doar o prăjitură, că nu se întâmplă nimic”.

Dar corpul tău nu recunoaşte decât ceea ce a evoluat el să recunoască:alimente simple, cât mai vii şi cât mai puţin combinate.

Dovada constă din faptul că întreaga ta structură internă, biochimică, enzimatică, fiziologică, este proiectată să primească hrană naturală, nu complicată, nu amestecată.

Nu amestecată, dar mestecată 🙂

Iar cu ceea ce primeşte “străin”, corpul trebuie să se descurce cu mai mult sau mai puţin efort.

Gustul era şi încă mai este ghidul tău principal pentru a valida că o mâncare ţi se potriveşte sau nu.

Dacă ai fi izolat pe o insulă, unde nu ai acces la foc şi oale de gătit şi ai la îndemână doar alimente diverse naturale, de la fructe la legume, la iarbă, la iepuri şi fazani, la peşti şi fructe de mare, repet, fără să poţi face focul, fără să poţi altera gustul alimentului cu fel de fel de condimente şi sare,  sigur ai alege doar fructele, legumele şi nucile, deoarece sunt singurele pe care le-ai putea accepta ca gust, aşa cum ţi le dă Natura. Restul ar trebui modificate în fel şi chip, pentru a fi mâncabile.

Ce se întâmplă în lumea lui homo sapiens de nişte multe mii de ani încoace se numeşte adaptare. Dar adaptare strict socială, pentru că tu, chimic, nu te-ai schimbat cu nimic. Corpul tău tot pentru acele alimente rudimentare este construit.

Gustul este cel mai uşor de pervertit simţ

Dovadă că trăim o eră a artei culinare dusă la nivel de capodoperă.

Ştii expresia aceea, a nu vedea pădurea de copaci?

În cazul nostru, nu vedem nevoile corpului din cauza minunăţiei de gusturi cu care ştim şi putem să ne înconjurăm şi să ne răsfăţăm şi de care ulterior ne plângem că ne strică silueta. Mama ei de ciocolată, cine o fi inventat-o aşa de bună?

Copacii care îţi fură atenţia de la pădure, sunt gusturile seducătoare, care îţi aduc satisfacţie imediată. În fond, cum se cinsteşte omul pe sine, mai cu spor, decât cu o masă pe gustul lui?

Pădurea, însă, pe care nu o vezi, este că tot ce mănânci reprezintă material de reconstrucţie, mai bun sau mai de proastă calitate.

Cu cât ceea ce mănânci este mai complicat, mai procesat şi gătit în fel şi chip, mai amestecat, cu atât pierderea de energie pentru digestia acelor alimente este mai mare, cu atât corpul extrage mai puţină hrană utilizabilă din acel produs, cu atât la celulele tale ajung mai puţini nutrienţi.

Însăşi autostrăzile tale sanguine şi sistemul de circulaţie internă a combustibilului şi hranei către celule devin greoaie şi aglomerate, deci totul se îngreunează.

Toate din cauza faptului că tu nu ai avut timp să îţi modifici şi natura biochimică internă, o dată cu lumea modernă în care trăieşti.

Gusturile tale trăiesc în secolul XXI , dar sistemul tău digestiv a rămas nealterat de istorie.

Gustul era semaforul tău din vremuri imemoriale, criteriul de selecţie pentru ce trebuie să mănânci şi ce trebuie să ocoleşti. Valabil şi pentru tine, şi pentru calul căruia trebuie să îi placă lucerna şi pentru vrăbiuţele care consideră viermişorii o delicatesă. Creierul te recompensează cu endorfine când mănânci ce trebuie.

Peştii nu sunt potriviţi cu tine biochimic, aşa cruzi şi neasezonaţi. Sigur nu vei simţi plăcere mâncându-i cruzi, fără nimic pe ei.

Roşia este compatibilă cu tine chimic? Sigur vei simţi o plăcere mâncând-o, fără să îi mai presari vreun pic de sare peste.

Tu acum eşti într-un cerc vicios, în care îţi respecţi şi asculţi în continuare chemarea ancestrală a gustului, dar, în acelaşi timp, la celulele tale nu mai ajung combustibil şi nutrienţi de calitate. Aşa se ajunge la binecunoscuta expresie:

”Cu cât eşti mai supraponderal, cu atât eşti mai prost hrănit.”

Celulele tale vor cere în continuare hrană, dar vor hrana aceea curată, cu care ele “au ce face”, nu hrana care îţi satiface ţie gusturile gurmande.

Este un conflict de interese. Continui să simţi foamea, continui să cauţi gusturi cât mai dense, pentru că în ADN-ul tău încă rulează filmul în care un gust bun este dovada clară a unei hrane potrivite ţie.

Cum ieşi din acest cerc vicios?

La fel cum ai intrat.

Din aproape în aproape.

Eşti motivat să te regenerezi şi să întinereşti biologic? Ai acest program în ADN-ul tău, îţi mai trebuie doar materialul de reconstrucţie.

Nu oi putea tu să devii de mâine ascet şi neîntinat în ale alimentaţiei. Dar nişte fructe poţi mânca mai des. Nişte salate poţi mânca mai des. Apă în loc de sucuri poţi bea. Cărniţa o poţi reduce să nu mai fie de 2-3 ori pe zi, ci mai răruţ că-i mai drăguţ. Şi tot aşa.

Şi pe măsură ce consumi din ce în ce mai des hrană curată, gusturile tale se vor schimba şi te vei elibera, progresiv, de ceea ce acum ţi se pare imposibil: să nu mai cedezi la ciocolată şi prăjituri, să nu mai simţi că faci sacrificiul ultim dacă spui nu unei pizza, să găseşti plăcere imediată, culmea, în 2 piersici în loc de un sandviş cu caşcaval.

Gustul este pervertibil.

Nu este complicat, dar nici uşor nu este.

De ce? Pentru că tu, cu mentalul tău, credinţele tale, dorinţele tale, tu eşti decidentul. Tu alegi direcţia în care evoluezi. Totul se reduce la motivaţie şi la obişnuinţe.

Gustul este cea mai puternică obişuinţă. Şi cea mai maleabilă.

Când vine vorba de schimbat gusturile, de schimbat viaţa în bine, de obţinut ceea ce îţi doreşti pe planul siluetei şi al sănătăţii, vorbim de victorii zilnice şi de amânări zilnice. Iar zilele se adună.

Succesul, ca şi eşecul, sunt o problemă de obişnuinţă. Depinde pe care le practici mai des.

– Ramona

Slăbește Simplu și Autentic

Primești GRATUIT pe e-mail, cursul de 10 zile ”Slăbește Simplu și Autentic”, imediat ce te abonezi.

Powered by ConvertKit

Cu Cât Mănânci Mai Greșit, Cu Atât Devii Mai Dependent de Gusturi

Back To Top