Cum să Depășești Mai Ușor un Exces Alimentar

Ştii vorba ceea din popor, a face din ţânţar, armăsar?

Nu, nu vorbesc de exagerările clasice, care dau naştere la discuţii sau griji inutile.

Vorbesc de importanţa pe care tu o acorzi exceselor alimentare care apar într-un proces de slăbit.

Ia numără, te rog, de câte ori ai ţinut cură de slăbire? Şi de câte ori te-ai oprit din cauza unor excese, unor episoade de ”scăpat caii”?

Câte încercări de-ale tale de a face lucrurile bine pentru tine, au eşuat din cauză că ai capitulat în faţa unor excese temporare?

Ce crezi tu că au stricat, de fapt, acele excese? Tot progresul obţinut?

Întreaga cură de slăbire ţinută până în acel moment crezi că a putut fi anulată de nişte momente de mâncat fără control? Ştii bine că nu.

Ce s-a pierdut în urma unuia sau mai multor excese a fost …stai bine?

A fost iubirea de sine.

De aici şi pauzele mari între curele de slăbire şi nevoia de a nu te mai confrunta cu această problemă, măcar o perioadă. Pentru că era nevoia de a ocoli ceea ce nu îţi place, adică pe tine.

Apoi, pentru că sufletul şi dorinţa de mai bine tot îţi dădeau ghes, o luai de la capăt: cu motivaţie, cu speranţă, cu un alt program (pentru că cel vechi nu a funcţionat…deşi, în realitate, nu doreai să mai repeţi istoria, deci nici programul respectiv) şi cu dorinţa fermă de a ţine garda sus până la capăt.

Doar că probabil ai ţinut garda sus până la prima buturugă din drum, până au apărut primele excese în peisaj. Iar cum buturuga mică răstoarnă carul mare…

Ce tot repet eu ca pe o poezie?

Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică.

Nu ai cum să fii până astăzi într-un fel, iar mâine, dacă începi un nou regim de slăbit, subit să faci transplant de personalitate şi să fii perfect.

Nu tu slăbiciuni, nu tu abateri, nu tu tentaţii şi, în plus, să ai disciplină şi putere de muncă şi de sport cât încape.

Nimic în Natură nu funcţionează aşa. Tu nu funcţionezi aşa.

Aşa cum stejarul a fost la un moment dat o ghindă care nu a renunţat, la fel să fie şi transformarea ta.

Până nu înţelegi că va trebui să slăbeşti împreună cu abaterile tale alimentare, până nu accepţi că drumul tău spre silueta şi vitalitatea dorite vor fi pline de suişuri şi coborâşuri, vei lungi problema la nesfârşit. Ca în zicala aceea cu leneşul care mai mult aleargă.

Da, într-un program valoros de slăbit, lucrurile nu se fac după ureche şi idealismul nu are ce căuta în plan.

Din contră, pentru a reuşi, trebuie să ţii cont de natura ta umană, nu să o renegi şi să speri că nu dai nas în nas cu ea decât când o să fii la destinaţie şi atunci, oricum nu o să îţi mai pese.

Idealismul și dorinţa de a fi impecabil şi curat ca lacrima în cura ta de slăbire sunt sabotorii tăi.

Pentru că ei sapă la rădăcină, cu fiecare abatere de la drumul acela de nota 10 din capul tău. Ei sapă sufletul, motivaţia, încrederea de sine şi alimentează frica, dezamăgirea personală, judecata de sine şi renunţarea. Şi cum de ce ţi-e frică, de aia nu scapi…

Dacă vrei să ştii secretul care te ajută să nu mai renunţi, acesta este: Iubeşte-te cel mai mult fix în momentele în care simţi că meriţi cel mai puţin.

Acceptă că vei greşi şi vei greşi pe bandă rulantă. Şi fii blând cu tine mereu, dar mai ales în momentele acelea.

Vorba dulce mult aduce, mai ales în relaţia cu sine.

Dacă ai sau ai avea un copil ce încearcă să realizeze ceva şi tot îşi dă, prichindelul, cu stângu-n dreptul, ce i-ai spune tu ca părinte, ca model şi protector? Că nu este bun de nimic? Să o lase baltă? Să se uite ce prostii face? Aha, îmi spui că nu ai face aşa ceva vreodată.

Dar cu tine de ce procedezi astfel? De ce îţi faci capul calendar ca şi când ai fi propria ta soacră acră, când calci în străchini alimentar şi greşeşti? Pentru ce te acuzi? Pentru ce te desconsideri şi te amărăşti?

Este normal să cedezi şi să renunţi dacă acesta este tratamentul pe care ţi-l aplici când greşeşti. Cum spuneam mai sus, faci din ţânţar armăsar.

Nu eşti într-o cursă contra-cronometru cu slăbitul. Nu eşti la un concurs de popularitate. Nu eşti aici să mulţumeşti pe alţii sau să te valideze alţii.

Slăbitul este un maraton care se aleargă încet, nu o cursă de sprint de 100 metri.

Iar în această cursă lentă de maraton, nu se schimbă doar trupul în bine. Trebuie să se schimbe relaţia ta cu tine în bine.

Trebuie să se dezvolte răbdarea pe care ţi-o acorzi.

Trebuie să prindă rădăcini insistenţa şi perseverenţa ta, mai ales după inerentele episoade în care scapi caii.

Dar, cel mai important lucru, în această cursă lentă de maraton, trebuie să ţii totul la iveală, să te priveşti aşa cum eşti, să te împrieteneşti cu tine aşa cum eşti şi să începi să crezi în tine, orice ar fi, aşa cum eşti.

Fă-ţi un jurnal alimentar, în care să ai un spaţiu zilnic dedicat autoanalizei personale. Trebuie să te vezi, trebuie să te accepţi cu punctele tale forte şi cu slăbiciunile tale şi trebuie să îţi acorzi altă şi altă şansă, aşa cum ai face cu prichindelul din povestea de mai sus.

Nu cu alimentaţia trebuie să te lupţi tu. Alimentaţia mereu a fost și mereu va fi oglinda relaţiei tale cu tine. Iar excesele cu atât mai mult reflectă această realitate personală.

Dacă vrei să te schimbi în bine, fizic şi psihic, da, ajută-te de alimentaţie, începe un regim corect şi sănătos, dar nu te mai opri din drum, orice ar fi, oricâte abateri ai avea, oricâte frici te-ar vizita, oricâte greşeli ai face.

Obstacolele sunt acele lucruri înfiorătoare care apar în drum când îţi iei ochii de la scopul tău. Şi toate sunt doar în mintea ta.

Cum depăşeşti mai uşor un exces alimentar?
Nu-l mai băga în seamă!

Nu mai face din ţânţar armăsar! Nicio abatare nu te mai poate opri din drumul tău, dacă îţi doreşti suficient de mult.

În Şcoala de Slăbit, accentul se pune pe setarea mentală şi relaţia cu sinele la fel de mult cum se pune pe educaţie şi formarea discernământului alimentar.

Valoarea şi eficienţa deosebită a programelor şcolii vin din felul în care ele îmbrăţişează natura umană, nu marşează sec pe puterea voinţei, ci te ajută să depăşeşti şi să topeşti momentele de slăbiciune ce inevitabil apar.

Slăbitul armonios te face pe tine mai armonios în relaţia cu tine.

Iubesc o vorbă care spune că lucrul asupra căruia îţi îndrepţi atenţia, prinde putere.

Excesul este exces doar dacă te uiţi la el cu lupa. Altfel, este doar o mică buturugă ce nu mai poate răstura carul mare, oricât ar încerca.

Hotărât să fii să continui. Sau să începi.