Care Este Cea Mai Bună Gustare de După Amiază

Care este cea mai bună gustare de după amiază?

Ştii tu, când ţi se aprinde beculeţul cu „vreau ceva bun” şi când simţi că nu îţi mai găseşti locul până nu îţi satisfaci pofta de moment.

Acum, depinde şi ce înţelegi prin „bun”

Bun pentru suflet şi pentru pofta de moment sau bun pentru corpul tău şi pentru silueta ta?

Ştim amândoi răspunsul, ce înţelegi prin „bun” 🙂

Ce bine ar fi dacă ai pofti la un măr sau o piersică, însă poftele tale se duc în zona dulciurilor şi a făinoaselor. Ciocolată, biscuiţi dulci sau săraţi, ceva cu gust intens, care să-ţi potolească accesul de foame de moment.

Dacă vrei să îţi răspund negru pe alb, care ar fi cel mai bun lucru de mâncat între mese, ţi-aş spune: un măr, un ceai cu miere, 2-3 fructe uscate, însă nu te-ar ajuta cu nimic.

De ce? Pentru că nu am atins coarda aceea sensibilă, care să te convingă să acţionezi în direcţia corectă.

Totul se reduce la motivaţia ta, iar alimetaţia ta mai mult ca orice.

Totul se reduce la acel „de ce”, pe care ţi-l identifici sau nu. În lipsa lui, îţi spun sigur că plăcerea îţi este ghidul decizional şi ştii deja unde te poartă paşii plăcerii.

De ce mănânci tu ciocolată după amiază, în loc de un măr? Pentru că îţi place ciocolata şi te simţi bine în timp ce ronţăi.

Ca să mănânci altceva în loc, mai sănătos, mai spre beneficiul siluetei tale, ţi-ar trebui o motivaţie mai puternică decât dorinţa acută de „ceva bun” din acel moment.

Hmm… grea întrebare:  Ce ţi-ar putea produce mai multă plăcere decât ciocolata, după amiaza?

Alimentar, nimic.

Sau poate o prăjitură raw-vegan, dar tot în zona dens calorică şi greu digerabilă probabil că ai fi.

Când ţi se pare că nu vezi o soluţie la problema ta, e bine să faci câţiva paşi în spate, pentru o privire mai de ansamblu. Motivaţia ta, cea care trebuie să îţi susţină puterea de a te abţine şi de a mânca ce e corect, nu este alimentată doar de plăcerea acelui dulce, şi aici este secretul.

Motivaţia ta poate fi alimentată de educaţie, de înţelegerea fenomenului din spatele poftelor, de nevoia de a fi mulţumit de tine şi de a bifa un deziderat de mult timp râvnit: să arăţi mai bine, să te simţi mai bine, să fii mai bine tu cu tine.

Este normal şi firesc să îţi fie poftă de „ceva bun” după amiază. Poftele tale sunt declanşate nu doar emoţional sau de stres, ci şi de nivelul glicemiei din sânge.

Toate celulele organismului tău se hrănesc cu zaharuri simple şi oxigen. Şi toate sunt nişte furnicuţe harnice, capabile să îşi facă un mini stoc de combustibil, sub formă de glicogen celular.

Toate, mai puţin creierul.

Creierul, care consumă cea mai mare parte din zahărul circulant, este singurul tip de conglomerat celular care nu îşi face vreo rezervă de combustibil şi care se bazează pe ficat pentru a-l alimenta continuu şi constant cu cele 2 elemente enumerate mai sus: zaharuri simple şi oxigen.

Zaharurile simple, ficatul le ia din propriul lui stoc de glicogen.  Ficatul este un fel de bucătărie non-stop a creierului, şi îl alimentează pe acesta 24 din 24, tot apelând la acel stoc de glicogen.

Unde ajung cu asta? Sigur ajung undeva, dar hai să mai înţelegi două trebuşoare înainte.

Printre muuultele lucruri pe care le îndeplineşte ficatul tău, unul din rolurile majore este acesta de întreţinere şi refacere a stocului personal de glicogen, cu care să-l hrănească pe „şefu'”.

Dacă ficatul nu poate oferi combustibil creierului, acesta intră instant în „greva foamei”, iar celulele neuronale riscă să sucombe. De aceea, reacţiile hipoglicemiei, când zahărul este prea puţin în sânge şi deci când neuronii primesc prea puţină hrană, sunt puternice, pentru că ţin de supravieţuirea creierului.

Noi vedem în exterior acest lucru, într-o primă fază ca pe acel comportament de genul „Cu omul căruia îi este foame, nu te mai înţelegi”, dar la nivel mai profund, prin crize convulsive şi manifestări clinice ce necesită intervenţie urgentă de specialitate.

Ce bine că aici vorbim doar de faza „Mi-e foame de nu te văd bine” şi de surata sa, „Vreau ceva bun, acum”

Revenind la glicogenul din ficat, adică la „bucătăria non-stop” a creierului, acest glicogen este alcătuit din aprox 80% apă şi 20% zahăr. Nu zahăr cristal, ci zahăr natural… da, acela pe care îl iei eficient din fructe şi de care te temeai pe vremuri că te îngraşă.

Starea ta de bine şi starea de hrănire constantă şi echilibrată a creierului tău depind de cât de bine întreţine ficatul tău stocul personal de glicogen.

Cât de bine întreţine ficatul stocul de glicogen depinde de mai mulţi factori:

• de apă, pentru că 80% din gligocen este apă, de zahărul pe care îl iei din alimente (aici nu ai o problemă de deficit, ci de exces),
• de cât de curat este ficatul (aici întreaga alimentaţie îşi spune cuvântul),
• de medicamentele pe care le iei,
• de alcoolul pe care îl bei sau nu,
• de tot ce faci zi după zi, care are efect cumulativ.

Aşadar, un lucru pe care îl înţelegi acum este că pofta aceea de ceva bun de după amiază este foarte posibil să nu aibă doar o cauză de „m-am plictisit” în spate, ci şi o cauză fizică, de o uşoară hipoglicemie.

Creierul simte că nu mai primeşte suficient zahăr şi este foarte prompt în reacţii: vrea zahăr şi vrea acum. Şi cum foarte mulţi oameni intră în această uşoară hipoglicemie la vreo 3-4 ore după prânz… ei, încep să se lege lucrurie?

Ok, este normal şi natural să vrei ceva bun.

Dar revenim la întrebarea: Ce înseamnă ceva bun? Ceva dulce?

Zahărul nu îl iei doar din dulce, ci şi din orice este amidonos, făinos, leguminos. Zahăr iei mult mai mult din nişte chipsuri sărate decât iei dintr-un măr.

Iar cum în tot sângele tău există aproximativ 1 linguriţă de zahăr, gândeşte-te ce cantitate infimă de zahăr trebuie tu să completezi. O cantitate pe care o iei cu vârf şi îndesat dintr-un măr, dintr-o piersică, din 2-3 smochine, dintr-o cană cu ceai şi un pic de miere.

De ce te duci glonţ către biscuiţi şi ciocolată? 

Simplu: pentru că în spatele alegerilor se află plăcerea declanşată.

Iar dacă tu te-ai obişnuit cu gusturile intense, plăcere îţi iei în primul rând de acolo, iar un fruct îţi va părea…bunuţ dar nesatisfăcător.

Aici vorbim deja despre termostatul gustativ, acel nivel al intensităţii unui gust, la care ţi se declanşează plăcerea când mănânci ceva şi pe care probabil l-ai ridicat prea sus, prin consumul repetat de alimente de tipul junk food.

Una din marile probleme pe care le rezolvăm în Şcoala de Slăbit este fix această reeducare şi sensibilizare a papilelor gustative, încât să te poţi bucura autentic de un măr, iar ciocolata ce simţi că te ţine acum în mreje, să ţi se pară prea dulce şi să te eliberezi, în sfârşit, de ea. Este chimie la mijloc, nu voinţă şi abţinere de parcă eşti în armată.

Recapitulând, este firesc să ai poftă de ceva bun la câteva ore după prânz. Dar ce ai tu de echilibrat sunt apa şi o cantitate miiică de zahăr în sânge.

Dacă alegi să echilibrezi acel mini-deficit glicemic cu o cantitate mare de zahăr, este din motive de obişnuinţă şi dependenţă, ambele cu leac, dacă ştii de unde să le apuci.

Iar dacă nu ştii de unde să le apuci, cu drag te invit în programul Slăbește în 90 de Zile, să vezi cât de sub ochii tăi erau soluţiile în tot acest timp. Un pas în spate să ştii să faci, să le vezi pe toate mai bine.

Până faci acel pas, însă, încearcă să te obişnuieşti cu „ceva bun” mic, dulce şi natural după amiază. Astfel, vii mai aproape de realitatea corpului tău şi mai aproape de o disciplină alimentară care să te ajute să slăbeşti şi să fii…mai cum vrei tu.

Accesează Programul Slăbește în 90 de Zile