Slăbitul se află în afara zonei tale de confort

Slăbitul se află în afara zonei tale de confort

Dacă nu te provoacă, nu te schimbă!

Dacă nu te scoate din obişnuinţele tale, dacă nu te forţează să ieşi în afara zonei tale de confort, nu te transformă cu adevărat.

Acesta este firul roşu al slăbitului. 

Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică.

Lucrul de care fugi cel mai mult este lucrul care are cea mai mare putere de a-ţi schimba viaţa în bine: capacitatea ta de a suporta starea de disconfort.

Deşi poate crezi că este un defect personal faptul că fugi de disconfort, în realitate este o reacţie sănătoasă, firească, ce ţine de supravieţuirea ta. 

Important e să înţelegi şi să îmblânzeşti acest “balaur”.

În loc să te critici şi să îl iei în braţe pe “vai, nu am voinţă”, hai mai bine să înţelegi acest mecanism natural, să înveţi să jonglezi cu el, iar atunci devii de neoprit.

Eşti conectat la Natură la toate nivelurile, iar instinctul de supravieţuire şi de adaptare curge prin ADN-ul tău. 

Apreciază această afinitate, această dragoste naturală a ta pentru zona de confort.

Te-a adus până aici, ţi-a oferit siguranţă şi stabilitate şi te-a ferit de imprudenţe inutile. Este un mecanism de autoconservare valoros.

Dar aceeaşi zonă de confort a ridicat un zid în jurul tău şi îţi frânează creşterea personală. Te ţine închis în obişnuinţele tale şi te amorţeşte cu dulceaţa senzaţiei de “a nu te scoate dintr-ale tale”.

Secretul transformării este să înţelegi că zona de confort înseamnă stabilitate şi autoconservare, dar că ce e în afara zonei de confort înseamnă adaptare şi creştere. 

În Natură, zona de confort înseamnă zona de siguranţă. Înseamnă teritoriul tău cunoscut, în care şansele tale de supravieţuire sunt maxime, în care ştii unde sunt resursele de hrană, unde sunt potenţialii parteneri şi unde se află riscul potenţial. Puţine lucruri te surprind, puţine lucruri te clatină. Stagnare şi stabilitate. Confort.

Dar îţi spun un mic secret: scopul creierului tău nu este fericirea ta, ci siguranţa ta. 

Pe creierul tău nu îl interesează dacă tu eşti fericit sau nu în zona ta de confort. Pe creierul tău îl interesează supravieţuirea ta. Nefericit, dar în siguranţă, vorba aceea.

Este, oare, de mirare, că nu vrei să părăseşti această zonă? Totul pentru că creierul tău decide “mai bine nefericit, dar în siguranţă, decât mai fericit, dar în posibilă primejdie”.

Când ieşi în afara teritoriului tău cunoscut, instant te expui unor potenţiale pericole. Eşti într-o zonă necunoscută, nu ştii ce acces la hrană, parteneri, adăpost ai. Nu ştii cine te atacă, de unde. Iar creierul este într-o alertă maximă. 

Ce treabă are asta cu slăbitul, te întrebi? Ioooi, şi încă cum! Să continuăm povestea. 

În afara zonei tale de confort, instinctul de supravieţuire se activează instant. Pentru că începe procesul de adaptare la noul mediu. Începe schimbarea, iar schimbarea doare. 

Da, procesezi mai bine informaţia, eşti mai prezent (nu îţi mai permiţi amorţeala aceea plăcută a zonei de confort), eşti mai conştient de fiecare moment, de senzaţiile pe care le ai, iar tendinţa naturală este de a te întoarce la teritoriul vechi, cunoscut, care nu te solicita. Nici nu te fericea, dar nici nu te solicita.

În afara zonei tale de confort, consumi energie, consumi bandă mentală, nu mai ai cu ce să te anesteziezi.

Se aprinde în creierul tău girofarul care spune “hei, eşti într-o zonă necunoscută”, iar tu simţi rezistenţa la schimbare. Simţi efortul psihic şi fizic de a face altceva decât erai obişnuit.

Se aplică şi la mâncare şi la mişcare şi la atitudini şi la orice schimbi faţă de obişnuinţele tale curente.

Nu îţi place să te abţii de la mâncare sau să mănânci ceva “sănătos” în loc, pentru că pentru tine zona de confort era mâncarea bună, aleasă după pofta inimii, iar “a mânca sănătos” este teritoriu necunoscut.

Nu îţi place să faci mişcare mai multă, pentru că predarea în faţa oboselii este ceea ce cunoşti tu momentan, iar ideea de a depune efort, de a te mişca mai mult, a transpira, a gâfâi, este un teritoriu nou, neprimitor şi solicitant. 

Este firesc ca creierul tău să spună nu.

Daaar, acelaşi creier care te stresează acum cu dorinţa de a te întoarce la ce ştii, este cel care deja caută modalităţi prin care să te adaptezi la noul mediu, când se vede în faţa faptului împlinit.

Sari în apă!

Calcă-ţi pe inimă şi îmbrăţişează teritoriul necunoscut. 

Şi nu te aştepta la relaxare, ci la disconfort, acesta e mersul firesc al lucrurilor. 

Când tu îţi calci pe inimă şi faci lucrurile altfel, creierul deja se schimbă.

Acest Gică-contra al schimbării, deja începe să se adapteze, încât să îţi maximizeze şansele de reuşită (a se citi supravieţuire) în noul mediu.

Creierul se zbate cât timp nu este obişnuit cu noul mediu. 

Când ai trecut de perioada de foc, în care te obişnuieşti cu un alt comportament alimentar, un alt comportament fizic, alte gânduri, alte atitudini, alte acţiuni, acel efort, acel girofar care spune “Atenţie! Eşti pe teren necunoscut, consumi energie, du-te înapoi în teritoriul cunoscut!”, este cel care se linişteşte, pentru că noul teritoriu devine noua ta casă. 

Este “botezul” transformării şi e firesc să fie greu şi neatrăgător.

Este disconfortul perioadei de tranziţie către o altă identitate personală, alte obişnuinţe. 

Aceasta este provocarea ta şi acolo îşi află sălaşul slăbitul.

Când te sperii de disconfort, când apar frustrările, când apar nervozitatea şi revolta lui “de ce eu?”, aminteşte-ţi că acestea sunt doar modurile creierului prin care te convinge să nu te schimbi, să rămâi în teritoriul tău cunoscut şi sigur. Nefericit, dar sigur. Sau….sigur nefericit.

Dacă reuşeşti să ignori aceste zbateri interioare şi să ai răbdare până se obişnuieşte creierul cu acele schimbări…nimic nu mai stă în calea reuşitei tale. 

Creierul, cu afinitatea lui pentru zona de confort, e un câine care latră, dar nu muşcă. 

Rolul tău? Strânge din dinţi o perioadă, o săptămână, două, nouă, până când noul comportament devine noua ta identitate, iar noul teritoriu al “stilului de viaţă mai sănătos” devine noua ta casă, noul tău teritoriu cunoscut. 

Recompensa uriaşă o vei primi când vei vedea că nu era atât de greu pe cât credeai.

Când vei găsi relaxare şi uşurinţă în noul tău stil de îngrijire personală.

Când te vei simţi mai în formă, mai energic, mai mulţumit cu tine şi cu alegerile pe care le faci. 

Când vei înţelege că, de acum încolo, când contempli schimbarea, orice schimbare, nu te mai sperie girofarurile creierului şi disconfortul pe care oricum nu ai cum să îl ocoleşti. 

Prin disconfort treci cu capul sus şi cu hotărâre maximă. 

El este uşa către un alt teritoriu personal. O altă identitate. Alte standarde personale. Alte pretenţii. Altă valoare personală. Altă calitate a vieţii.

Dumnezeu (indiferent ce nume ii dai), ţi-a dat uşurinţa zonei de confort, pentru perioadele de stabilitate şi stagnare.

Şi tot Dumnezeu ţi-a dat disconfortul şi rezistenţa la schimbare, ca test al dorinţei tale de creştere, de a urca la următorul nivel personal 🙂

Aruncă-te cu tot sufletul în schimbare şi vei descoperi în tine rezerve de energie şi o putere interioară de care nu ştiai că există.

Creierul vrea siguranţă, sufletul vrea fericire.

Eu aş alege sufletul 😉