Skip to content

Cum Ajută Respiraţia Corectă Procesul Slăbirii?

Sportul înţeleg să conteze în slăbit.  Cina, combinaţiile alimentare, apa – înţeleg. Până şi stresul am vorbit că favorizează îngrăşatul.

Dar şi respiraţia contează în slăbit?

În curând o să auzim că şi tunsoarea contează în slăbit 🙂

Glumesc, însă ce să-i faci dacă Natura lucrează sinergic, iar nu izolat?

Sănătatea şi Vitalitatea sunt aspecte ce pornesc de la nivel celular.

Organismul tău este atât de puternic pe cât sunt de puternice celulele tale.

Respiraţia dictează gradul tău de vitalitate, pentru că la nivel macro(universal) şi micro(celular), respiraţia înseamnă renaştere continuă.

Fiecare organism viu de pe această planetă, inspiră şi expiră. Planeta însăşi inspiră şi expiră, dând naştere la ceea ce astrologii numesc cicluri sau în cazul oamenilor, bioritm. Tot ce mişcă în jurul nostru se bazează pe acest du-te vino, pe dualitatea inspirație-expirație, care, în final face posibilă existenţa.

Se pare totuşi că omul este singura fiinţă de pe pământ care a reuşit să îşi deterioreze acest proces natural. În zonele aşa zis civilizate, în care omul este preponderent sedentar şi cerebral, respiraţia este primul lucru care are de suferit.

Datorită stilului de viaţă şi focusării pe procesul gândirii şi prea puţin pe procesul relaxării, respiraţia majorităţii a devenit superficială, producându-se doar în partea superioară a plămânilor, adică toracic.

Nu mă crezi?

Aşează-ţi o mâna pe burtă şi una pe inima. Ce se ridică în timpul respiraţiei, burta sau coastele? Dacă răspunzi „coastele” sau umerii, atunci şi tu respiri superficial.

Când tragi aer doar în zona superioară a plămânilor, practic reduci la jumate cantitatea de oxigen inspirată. Acest lucru este insesizabil, dar efectele pe termen lung sunt considerabile.

Când aerul este insuficient, corpul nostru se va adapta şi va utiliza aerul mai mult pentru funcţiile primare ale corpului, neglijând progresiv celelalte zone.

În plan fizic, acest lucru este resimţit astfel: lentoare în gândire, memorie proastă, viteză de procesare a informaţiei mică, oboseală şi surmenaj intelectual, lipsă de energie generală.

Inclusiv faimoasa celulită 🙂 Da, pentru că oxigenul nu mai ajunge acolo unde trebuie, cum trebuie.

În special intelectualii au aceasta “problemă” a respiraţiei superficiale.  Când lucrezi preponderent mental, respiraţia devine uşor toracică.

În plus, cei care au muncă de birou au tendinţa de a sta cocoşaţi la birou.

Cu cât coloana este mai încovoiată, cu atât cantitatea de aer inspirată scade,  iar progresiv, capacitatea de absorbţie a plămânilor scade şi astfel tot mai mult din ceea ce inspiri se duce spre creier în detrimentul celorlalte organe, care private de oxigenul necesar, sunt nevoite să îşi încetinească funcţiile.

Un alt detaliu ce merită ştiut, în legătură cu eficienţa oxigenării interne este că sistemul tău limfatic, sistemul de canalizare al corpului cum i se mai zice,  este direct condiţionat de procesul de respiraţie.

Muşchiul tău diafragmă, cel care separă cavitatea abdominală de cea toracică, cel care se mişcă în sus şi jos când respiri, deoarece îl împingi cu aerul, este presărat cu ganglioni limfatici care au, printre altele, rolul de a filtra toxinele.

Astfel că, la fiecare respiraţie, ganglionii limfatici din acea zonă, curăţă din toxinele adunate în sistemul limfatic din zona organelor interne vitale:   plămâni, ficat, pancreas, inimă, tot ce ai tu în zona trunchiului.

Cu alte cuvinte, cu cât respiri mai profund (a se citi abdominal), cu atât mături mai eficient din toxinele adunate în zona organelor interne. Încurajator, nu?

Ce treabă are asta cu slăbitul?

Hmm… păi să vedem: cu slăbitul au treabă: alimentaţia (cu procesele sale : digestia, absorbţia, utilizarea internă şi excreţia), sportul (incluzând şi energia pe care ţi-o cere pentru a-l putea efectua) ,  apa (care, alături de oxigen şi carbohidraţii simpli, reprezintă sfânta treime a proceselor de la nivel celular), curăţarea sistemului limfatic (ca şi punct central al sănătăţii tale), atitudinea (care controlează hormonal eliberarea sau depunderea de grăsimi).

Iar fiecare dintre aceste planuri este direct influenţat de cât de mult oxigen ajunge în corp.

Cu slăbitul are treabă metabolismul tău intern.  Iar metabolismul tău este consecinţa directă a gradului de curăţire sau încărcare a sistemului tău limfatic.

Oxigenul dictează dacă arderile de la nivel celular sunt complete sau nu. 

Arderile complete generează energie mai multă şi produşi reziduali mai puţin nocivi. Dacă energia mai multă o resimţi instant,  produşii reziduali nu îi simţi imediat, pentru că ei se adună în sistemul limfatic, pentru a fi eliminaţi ulterior.

Eliminaţi dacă se poate, prin mişcare, prin antrenare limfatică.

Şi iarăşi ajungem la cât de eficient respiri şi cât de mult te mişti.

Ce trebuie să faci pentru a remedia acest lucru?

Să îţi aduci aminte să respiri corect.

Respiraţia corectă este cea cu care ne-am născut, adică respiraţia abdominală.

Cum faci asta?

Simplu: aşează o mâna pe burtă şi împinge aerul înspre burtă când inspiri, încât să simţi că te umfli în burtă, şi că nu se mai ridică umerii şi coastele în timpul inspiraţiei. Vizualizează cum împingi aerul adânc în plămâni, înspre burtă.

Senzaţia, după câteva astfel de respiraţii, poate fi de ameţeală, dar asta se întâmplă din cauza afluxului mare de oxigen care intră în sânge şi oxigenează creierul. Nu eşti obişnuit cu atâta oxigen. Ironic, nu? Nu eşti obişnuit să respiri corect.

Pune-ţi un reminder la telefon sau un bileţel pe birou, pe care să scrie „respiră profund”, şi, de câte ori îl vezi sau îţi aduci aminte, respiră câteva minute profund, până în fundul plămânilor.

Ce efecte are introducerea acestui obicei? 

În primul rând, celulele îţi vor mulţumi pentru că primesc suficient aer. E ca şi cum ai fi deschis fereastra într-o cameră neaerisită.

Apoi, începi să gândeşti mai clar, să fii mai energic şi să ai mai multă vitalitate. Metabolismul îşi îmbunătăţeşte activitatea, arzând mai multe grăsimi. Creierul va fi mai vioi, procesând mai repede informaţiile.

Pe termen lung, diminuezi depresia, stresul, anxietatea, neliniştea şi mai ales frica.

Da, frica este legată de respiraţie. Când nu respiri corect, corpul intră în alertă şi această senzaţie se transmite în tot ceea ce faci.

Ca un joc cu rezultate frumoase, dacă vrei să elimini lenea sau lipsa de chef, învaţă să respiri corect. Zece respiraţii abdominale executate lent şi corect, vor elimina lenea, lipsa de chef, somnolenţa, oboseala mentală şi aşa mai departe.

Trebuie doar să îţi pui acel reminder şi… să respiri abdominal.

De restul se ocupă Natura.

Back To Top