Skip to content

Lecția 2 – Organizarea Pas cu Pas

 

 

Complet stăpân pe timpul tău, dacă poţi face lucrurile când vrei tu, în ce ordine vrei tu, dacă ai un orar flexibil şi neîncărcat şi ai şi o voinţă puternică, încât să fie suficient să zici “vreau asta” şi se întâmplă, atunci poţi sări peste această etapă.

Deşi, stau să mă întreb: de ce ai avea tu o problemă cu greutatea şi slăbitul, dacă îndeplineşti toate condiţiile de mai sus?

Dacă însă eşti în rolul omului modern, cu o carieră ce-i ocupă cea mai mare şi mai productivă parte a fiecărei zile, dacă ai timp limitat, responsabilităţi multe, iar acţiunea de a te ocupa de tine este o dorinţă aproape zilnic sacrificată, atunci agenda trebuie să devină noul tău supererou.

De ce? Pentru că te-ai obişnuit să te ocupi de orice altceva, numai de tine nu.

Pentru că dintre toate lucrurile care trebuie făcute, tu eşti acel “lucru” care arde cel mai puţin, care este cel mai puţin mandatoriu.

Pentru că ţi-ai mutat mulţumirea şi sentimentul reuşitei în celelalte domenii, deoarece în domeniul personal ai avea nevoie de nişte resurse de timp şi energie pe care în acest moment crezi că nu ai de unde să le scoţi.

Dar ai observat că “în acest moment” s-a transformat în ani de zile?

Lucrurile presupun că nu se vor schimba. Nu vei fi subit mai liber, mai stăpân pe timpul tău, mai plin de voinţă şi mai organizat. Astfel că dacă mediul extern nu se schimbă, îţî mai rămâne să te schimbi tu!

Trebuie să înveţi să rezolvi lucrurile acolo unde eşti, în situaţia în care eşti, cu resursele de timp şi energie pe care le ai acum.

Pentru că ştii că acel “acum nu am cum” este cel mai probabil că nu se va schimba vreodată.

Pentru că timpul este limitat, iar priorităţile mai mari decât îngrijirea personală sunt multe, va trebui să faci nuntă cu alai cu agenda ta de lucru, aşa cum spuneam mai sus.

Nu, nu merge cu lucruri făcute la întâmplare, necalculate, neprioritizate. Tocmai din lipsă de organizare şi control ai ajuns în această situaţie.

Ţii minte ce te-am rugat în primul articol din acest curs? Să fii realist în alegerea ritmului de slăbit.

Realismul trebuie să devină a doua ta natură, dacă vrei să reuşeşti

Realismul completării agendei şi a angajamentelor luate anticipat sunt singurul drum pe care trebuie să mergi în tot acest timp.

Lucrând cu foarte mulţi oameni, observ că cel mai uşor lucru de exagerat (după viteza de slăbire) este capacitatea de a executa ceea ce omul îşi propune în avans că va face.

Pentru că lăcomia este în instinctul majorităţii. Îţi doreşti să slăbeşti mult, îţi doreşti să faci sport mult, să realizezi multe lucruri într-o zi, să progresezi mult şi repede. Totul e cu mult, totul e cu repede, totul e cu acum.

Este capcana perfectă pentru orice plan personal abordat cu lăcomie, în loc de realism.

Întorcăndu-ne la noul tău partener omniprezent, agenda, trebuie să completezi în fiecare sâmbătă, pentru următoarele 7 zile, următoarele lucruri, cu realism:

  1. Când poţi face cumpărături pentru toată săptămâna ce urmează, pentru a avea tot ce îţi trebuie în casă, pentru a te putea organiza cu mâncarea în fiecare zi şi pentru nu te prinde păcatul foamei descoperit seara, cu o foame de lup şi o voinţă de copil în faţa unei îngheţate?
  2. Când vei găti şi ce? De unde îţi procuri mâncarea? Ce vrei mânca, la fiecare masă, în toată săptămâna ce urmează? Totul se împarte pe zile şi totul se planifică. Ce nu este planificat, este la discreţia zeiţei Fortuna. Iar dacă la lotto nu ai câştigat până acum, bănui că nici la alimentaţie nu te va ajuta norocul sa câştigi fără să planifici totul.
  3. Mişcarea. Despre sport vom avea o lecție dedicată, în care nu vom vorbi despre câte calorii arde sportul, ci despre faptul că, aşa cum nu poţi merge într-un picior, la fel nu poţi ţine o cură de slăbire de succes fără mişcare. Da, te cred că vrei să faci sport de 5 ori pe săptămână, dar dacă până acum ai făcut sport de 5 ori pe anotimp, te rog, mişcă un pic degeţelele de la picioare, simte pământul şi fii realist. Abordează lucrurile în trepte. Începe de la 3 şedinţe săptămânale şi apoi urcă la 5, în funcţie de cât de constant dovedeşti că eşti. Iar cum noi suntem la capitolul de planificare, alege-ţi totul de acum: când, unde, cât si ce mişcare faci? Că este mers pe jos, că este la sală, în sufragerie urmărind un video de pe youtube, oriunde este realist pentru tine, alege-ţi de acum, şi trece în agendă. Împacă programul tău zilnic cu această nouă şi ne-negociabilă responsabilitate.

Marele secret al agendei este realismul şi adaptarea planificării la circumstanţele tale actuale.

Totul se îmbunătăţeşte în timp, inclusiv disciplina ta, puterea ta de muncă, capacitatea ta de a fi constant şi de a te ţine de treabă. Şi totul se întâmplă prin repetiţie.

Rutina este noul imn pe care trebuie să îl înveţi. Doar o rutină bună face posibilă îngrijirea personală şi transformarea fizică frumoasă acolo unde mintea nu mai crede că este posibil.

Rutina şi organizarea îţi aduc timp liber. Neplanificarea îl fură!

Îţi aduc fericire prin prisma faptului că te vezi cum reuşeşti în fiecare zi! Îţi aduc încredere şi satisfacţie că este posibil ceea ce îţi doreşti de atâta timp.

Asumă-ţi acest mariaj cu rutina corectă, cu organizarea, cu planificarea în avans, cu agenda la loc de cinste.

Chiar de nu eşti superman acum şi nu le poţi controla pe toate, chiar dacă ţi se poate părea copleşitor să fii subit atât de “neamţ” cu programul tău, pofta vine mâncând şi puterea făcând.

Când ţii o cură de slăbire după ureche, rezultatele sunt cel mult un noroc chior

Meriţi mai bine de atât! Dar pentru a merita mai bine de atât trebuie să devii mai bun de atât!

Natura este justă! După faptă şi răsplată!

Da, va fi greu! Da, nu vei reuşi să respecţi din prima tot ce scrii în agendă, dar trebuie să insişti ca un om “nebun”!

Da, vor apărea ocazii ce îţi vor da planurile peste cap!

Da, vei avea de făcut sport când energia ta a fugit în lume şi-a rămas în loc doar pofta de dulciuri.

Da, vei simţi un disconfort aproape zilnic, să ai, pe lângă responsabilităţile zilnice, aceste noi responsabilităţi de ordin personal.

Succesul nu este pentru oricine! Dar succesul este suma tuturor paşilor mici, corecţi, făcuţi zilnic în direcţia corectă!

Succesul trebuie să devină rutina ta zilnică!

Ne vedem mâine când vorbim despre partea uşoară a lucrurilor: regulile mâncatului sănătos!

– Ramona

<< Înapoi în site 

Back To Top