skip to Main Content

Maratonul Hidratării Celulare – Școala de Slăbit

450.00 lei

Descriere

Te invit să ne adunăm într-o nouă provocare, numai bună pentru această perioadă a anului, pre-concedii, în anotimp cald, care să susţină transformarea prin care putem să trecem împreună.

O lună dedicată Maratonului Hidratării Celulare, în care să înveţi atât pe partea teoretică, din categoria „Ce interesant, nu ştiam asta!”, dar mai ales pe partea practică, din categoria „Cum să fac să beau mereu apă bună, care să ajungă în celule, care nu doar traversează corpul degeaba”

Maratonului Hidratării Celulare se va desfășura în perioada 6 Iunie – 3 Iulie 2022 și va cuprinde următoarele:

  • Întâlniri săptămânale (via Zoom) de predare, în fiecare Marți seara de la 20:00 (EET), excepție fâcând prima și ultima întâlnire, care vor fi pe 5 Iunie, pe 4 Iulie, ambele în zile de Luni, la ora 20:00 (EET).
  • Grup de Facebook cu susţinere şi interacţiune zilnică.
  • Fiecare săptămână va avea tematica ei şi jocurile ei, pentru a ne simţi bine împreună şi a transforma această călătorie într-o excursie plăcută, care ne ţine motivaţi şi implicati în joc.
  • E-mailuri zilnice educaţionale, motivaţionale şi organizatorice pentru fiecare etapă din program.
  • Educație valoroasă în privinţa hidratării celulare şi a modului în care noi putem să corectăm faptul că nu avem acces la apă de izvor de munte pentru a ne hidrata eficient și nu doar a bea apa care nu are niciun efect în corp.

Iată ce subiecte vom aborda în acest program de hidratare celulară:

  • Ce înseamnă şi ce efecte în lanț produce deshidratarea cronică a organismului, la care suntem expuşi zilnic, fără voia sau cunoştinţa noastră.
  • Alimentele care hidratează sau deshidratează și mecanismele prin care se produc aceste efecte.
  • Rolurile apei si circuitul apei în organism, de la paharul cu apă, la celulă, până la rinichi.
  • Metode de măsurare a nivelului de hidratare în corp.
  • Dezechilibrele hidrice din corp si simptomele lor vizibile (edeme, inflamaţii, pielea uscată și altele) sau invizibile. Cauze și remedii (filtrarea renală, sistemul cardiovascular)
  • Structurarea apei: Ce este și cum corectăm structura apei. Diferenţa dintre o apă ce ajunge în celulă şi o apă ce doar traversează corpul și iese prin rinichi.
  • Ce înseamnă să ”înviem” apa?
  • Parametrii care influențează structurarea apei și cum putem noi sa îi modificăm ușor, în avantajul nostru: pH, structura moleculară spațială, tensiunea superficială, potențialul de oxidoreducere, ionizarea.
  • Cum citim etichetele de pe sticlele de apă. Să înţelegem apa din comerț , pentru a putea alege doar ce este mai bun pentru noi: parametrii de pe etichete, cum se interpretează, duritate, cloruri, carbonați, reziduul sec, pH.
  • Comparație între apa plată, apa minerală, apa de izvor, apa de la filtru și tipurile de apă cu care ne întâlnim.
  • În ce ţinem apa?  Învăţăm despre recipiente, culorile recipientelor, ce se întâmplă în procesul de îmbuteliere cu apa şi cum corectăm acele lucruri?
  • Electroliţii şi impactul lor asupra eficienţei hidratării organismului.
  • Despre filtre şi metodele de filtrare ale apei, incluzând filtrele cele mai cunoscute, de la Kangen, la sistemele Brita și apa de la robinet.
  • Cum măsurăm calitatea apei? Ce parametri putem urmări?
  • Alte metode de modificare a apei: hidrogenarea apei, terapia cu apă oxigenată diluată
  • Aspecte mai puţin discutate:  vibraţia apei, informaţia cu care încărcăm apa, memoria apei
  • Monitorizarea nivelului de hidratare al organismului nostru.

Accesul la materiale îl vei avea permanent, în platforma de curs din Școala de Slăbit.

Suplimentar, pe lângă cele prezentate mai sus, programul mai include folosirea unor produse care susţin funcţia renală şi hidratarea intracelulară. Costul de achiziție al acestor produse de care ai nevoie în program nu va depăşi 500 RON/100 EUR. Sunt produse pe care le poţi găsi ușor în plafar sau pe Internet, oriunde în lume şi vei primi link-uri cu recomandări de produse accesibile în zona ta.

Ce îţi va aduce acest program?

  • Un refresh şi o stare de energizare profundă, pe care doar celulele bine hidratate şi metabolismul reactivat le pot oferi
  • O stare mai bună de sănătate, pentru că acolo unde circulă apa, organismul se poate corecta singur
  • O medie de 4 kilograme mai puţin, acolo unde este loc de subţiere. Cei care nu doresc să se subţieze vor fi nevoiţi să mănânce mai mult pentru a compensa caloriile mai puţine din alimentaţia naturală.
  • O claritate mentală sesizabilă, venită din curăţarea organismului şi inclusiv rehidratarea ţesutului creierului (Știai că şi creierul se deshidratează cronic, nu doar restul corpului?)
  • Educaţie uşor de asimilat pe care să o porţi cu tine toată viaţa
  • Capacitatea de a îmbunătăţi apa, fluidul vieţii, oriunde te afli, cu elemente aflate la îndemâna ta

Pentru cine este acest program?

  • Oricine doreşte să îşi ridice nivelul de vitalitate din corp, de energie, să îşi simtă pielea fină şi elastică, să îşi simtă claritatea mentală, să aibă un somn uşor şi per total, o sănătate vizibil mai bună.
  • Oricine doreşte să se mai subţieze câteva kilograme, într-un mod 100% sănătos
  • Nu există contraindicaţii ale programului.
  • Poate fi urmat şi de viitoarele mămici, mămici care alăptează, copilaşi, persoane cu probleme la crudităţi (aici se va adapta programul în funcţie de situaţia individuală).

Spre deosebire de programele de detoxifiere din Școala de Slăbit, acest program este mai ușor şi reprezintă o etapă de pregătire perfectă pentru un detox mai profund, pe care îl poți face ulterior.
Este o etapă care deschide rinichii şi care deblochează conglomeratele toxice din organism.

Înscrierile sunt deschise până pe data de 1 Iunie inclusiv, pentru a-ți lăsa timp să te organizezi cu tot ce ai nevoie pentru acest program în timp util.

Pe 6 Iunie avem prima întâlnire şi deja vom fi pornit la drum împreună :)

Mă bucur din suflet că profităm de acest anotimp. Pentru organism, pentru tot ce înseamnă reîntinerire, restart, revitalizare. Nu se poate un moment mai bun decât vara.

Te îmbrăţişez cu drag şi abia aştept să ne vedem în acest program.

Dacă ai orice întrebări despre Maratonul Hidratării Celulare, te rog scrie-ne un email pe [email protected] și îți vom răspunde rapid! 

– Ramona Țintea & echipa Școlii de Slăbit

 

Back To Top