Când spui dietă, spui imediat “mâncare mai puţină”, “calorii mai puţine”, “mai puţin zahăr”, “mai…
Ordinea în care consumi alimentele – Partea 2 din 3
Dacă micul dejun e al fructelor, prânzul este al tău. Este masa unde poţi să-ţi faci de cap, măcar parţial.
Ieri am vorbit despre cum facem curat dimineaţa şi cât de mult contează să nu opreşti acest proces natural.
Continuăm să învățăm ordinea în care consumi alimentele și intrăm în al doilea ciclu circadian, alimentarea, între orele 12:00 – 20:00.
Înainte de a te uita la corpul tău şi a-l înţelege în această etapă, uită-te la tine, pentru că voi doi sunteţi în oglindă.
Cum eşti tu între orele 12:00-20:00? Activ, implicat, mai cu spor, mai fără, dar este perioada din zi în care trebuie să faci cele mai multe lucruri.
La fel este mobilizat şi organismul tău. În această perioadă, el primeşte cu braţele deschise alimentele pe care i le dai, le digeră(desface) şi le trimite spre a fi folosite.
Şi care este lucrul care îţi trebuie din belşug în aceasta perioadă? Energia! Întreg ciclul de alimentare se învărte în jurul Energiei.
Cum să extragi cât mai multă Energie din alimentele primite, folosind cât mai puţin din energia proprie în acest scop.
Mama Natură gravitează în jurul conceptului „maximul de eficienţă cu minimum de efort”. Tot ce ne oferă ea, orice aliment consumat ca atare, va veni cu un surplus masiv de energie, fiind în acelaşi timp uşor de digerat şi asimilat.
De ce crezi că nu ţi se face vreodată somn după ce consumi o salată, în schimb visezi cu ochii deschişi la patul tău moale de acasă, după ce ai mâncat o preacinstită friptură cu murături?
Când digeri, 60% din sângele tău este concentrat în zona abdominală, pentru a iriga şi susţine activitatea organelor implicate în digestie.
Ce-i de făcut? Că pat nu avem şi ziua este lungă! De unde luăm Energie pentru şedinţă, termene limită si toate responsabilităţile unei zile?
Ţii minte articolul în care vorbeam despre oboseala cronică? Ce te întrebam acolo? Când te afli într-o groapă din care vrei să ieşi, care este primul lucru pe care trebuie să îl faci? Să te opreşti din săpat.
În această etapă de alimentare, în care ai nevoie de Energie pentru atât de multe lucruri, primul lucru pe care trebuie să îl faci e să nu mai pierzi energie inutil. Iar asta înseamnă combinaţii alimentare cât mai uşoare. Cu cât ai mai puţine feluri de mâncare în farfurie, cu atât digestia va decurge mai uşor.
Digestia este cel mai mare consumator de energie din corp. În funcţie de cât de complicat este prânzul tău, vei pierde mai multă sau mai puţină energie digerându-l. Este la mintea cocoşului, ştiu, dar hai să privim mai îndeaproape de atât.
Corpul tău iubeşte Simplitatea. Şi orice aliment i-ai da, el trebuie să reducă acel aliment până la nivel de cărămizi şi şuruburi (mai ştii articolul, da?), pentru a-l putea folosi şi integra.
Orice aliment este ca un castel din Lego, dar corpul tău nu poate folosi decât piesele de Lego individuale.
Iar digestia înseamnă procesul de desfacere a fiecărei jucării, că e măr, croissant sau omletă, până la nivel de piese individuale şi reasamblarea lor după legile corpului tău.
Doar că, de exemplu, un măr are vreo 3 piese de Lego, iar o friptură vreo 200.000. Da, ordinul de mărime este realist şi-l vei înţelege când vorbim de proteine.
Ca să minimizezi pierderea de Energie la prânz trebuie să minimizezi numărul de piese de Lego pe care corpul tău le are de desfăcut, pentru a putea integra acel aliment. În fond, lui îi place să construiască jucării, nu să piardă timp şi energie, desfăcându-le pe ale altora.
Dar dacă nu poţi mânca doar mere cu 3 piese de lego la prânz (nici eu nu pot mânca doar crudităţi la prânz, deşi visez la asta), atunci îţi rămâne alternativa să îmbunătăţeşti tot ce poţi. Mai exact, combinaţiile.
Iar combinaţiile alimentare au un singur Dumnezeu: soluţiile digestive în care se digeră fiecare aliment în parte. Odată ce ai ieşit de sub mantaua protectoare a Naturii şi te-ai depărtat de hrana oferită de aceasta, trebuie să ţii cont de toate. De combinaţii, timpi de digestie, pauze între mese, cicluri circadiene, minimizarea distrugerii nutritive, natura sucurilor gastrice, echilibrarea florei intestinale şi multe altele la fel de complicate.
Aceasta este unica idee importantă cu care vreau să rămâi din acest articol: odată ce ai ieşit din sfera alimentaţiei crude, nu mai faci maximizare de Energie, ci „damage control”, adică minimizarea pierderilor. Este un adevăr obiectiv, iar eu, una, mi l-am asumat.
Despre combinaţii vreau să îţi vorbesc într-un articol dedicat, este un subiect pe cât de frumos, pe atât de amplu.
Dar pentru că ţi-am promis în fiecare articol informaţii aplicabile, hai să facem ordine de acum în prânzul tău.
Ai 2 reguli mari şi late de respectat: corpul iubeşte simplitatea şi minimizarea pierderilor de energie in procesul de digestie.
Asta se traduce prin: simplifică tot ce poţi, combină cât mai puţin şi tamponează orice cu produse vegetale.
Ce se încadrează la alimente complexe: produsele animale (carne, lactate, ouă) şi carbohidraţii complecşi (făină şi cerealele toate, cartofi, orez, fasole, năut, mălai, mazăre, linte, hrisca, etc).
Ce se încadrează la alimente simple: salatele şi preparatele pe bază de legume. Fructele nu au ce căuta aici, ele se consumă doar singure pe stomacul gol.
Regula ta de aur:
Orice ai alege, combină un element din prima listă cu un element din lista a doua. Niciodată 2 elemente din prima listă.
Pe cele din lista 2 le poţi combina după bunul plac.
Ai orez la prânz? Merge cu o salată, merge cu murături, merge cu legume la grătar, NU merge cu ouă sau cărniţă. Ai peşte în farfurie? Se ştie, DOAR legumele fac pace cu el.
Mai multe despre de ce combinăm aşa, cum se digeră, unde (ştiai că digestia nu are loc în stomac?), în cât timp, ce gustări mai putem avea între mese, le vom afla dintr-un articol viitor.
Of, toate aceste reguli şi explicaţii şi complicăciuni, dintr-un simplu motiv: pentru că am ales, şi eu şi tu, să nu mai consumăm doar ce ne oferă Natura.
Şi-aşa-mi vine câteodată, să fiu raw-vegană toată!