Când spui dietă, spui imediat “mâncare mai puţină”, “calorii mai puţine”, “mai puţin zahăr”, “mai…
Înțelege De Ce Cedezi în Fața Poftelor Alimentare
La teorie sigur stai bine. Le raţionezi corect.
Nu e bine să mănânci seara greu sau mult, ciocolatele alea, bată-le vina, ar trebui să le arunci la coş imediat ce-ţi ies în cale, iar în oraş poţi să te rezolvi şi cu o supă cremă în loc de pizza.
Cumva, toate aceste gânduri şi conştientizări se întâmplă cât timp nu îşi cer dreptul oboseala, stresul şi alte emoţii ce alimentează pofta de mâncare bună şi amnezia aceea dulce ce te împresoară când alegi să nu mai ştii nimic, decât de răsfaţul tău alimentar.
De obicei, la început de zi ai astfel de intenţii bune, când energia este sus şi speranţa că astăzi vei fi altfel, este la locul ei.,
Până seara, însă, vorbim de un cu totul alt peisaj. Între timp te-au vizitat o ciocolată, o cafea în plus cu lapte şi “cina cea de taină”, amânând cu o zi, cu încă o zi, lucrurile la care visezi.
Ok, dacă vin şi te întreb “Până când vei continua aşa?”, vei strâmba din nas pentru că te doare şi, mai ales, pentru că nu ştii să răspunzi până când. Pentru că nu ştii cum să te opreşti.
Dorinţă există. Puterea de execuţie lasă de dorit
Pentru a rezolva o dată pentru totdeauna această problemă, în care una îţi propui alimentar şi alta faci, trebuie să înţelegi de ce nu te poţi abţine.
De ce intri într-un fel de amnezie, în care nu mai vrei să ştii de promisiunile personale, de consecinţe, de stagnări sau îngrăşări. Vrei doar să te simţi bine atunci şi acolo, mâncând acel lucru din mintea ta.
Acum, sincer, nu este amnezie, deoarece eşti perfect conştient de ceea ce cumperi, ce consumi, în ce ordine, cât şi cu câtă satisfacţie.
În spatele acestui comportament al tău se află nişte lucruri, pe cât de simple, pe atât de puternice. Şi au toate legătură cu modul în care funcţionează creierul tău.
Renunţă o perioadă la a mai invoca lipsa voinţei ca şi cauză principală pentru comportamentul tău. Ignoră faptul că unii oameni au atâta voinţă în ei, de pot rupe munţii în două cu voinţa lor. Este destinul lor, tu ai altă treabă.
Nu eşti lipsit de soluţii în afara voinţei, din contră. Ai un arsenal întreg de lucruri de folosit, sub nasul tău, doar că nu le cunoşti sau nu ştii să le foloseşti.
Revenind la minunatul creier şi la cum trebuia el să fie pentru tine doar o unealtă puternică, iar nu un stăpân capricios.
Scopul lui primar este siguranţa ta. Pentru că firul roşu al organismului tău, incluzând creierul, este instinctul de supravieţuire.
Creierul este protectorul tău, cel care trebuie să îţi dea soluţii pentru a te ajuta să supravieţuieşti cât mai mult timp, să fii apărat de pericole, să faci alegerile care îţi folosesc cel mai mult şi să fii la un nivel optim cu toate angrenajele interne.
Ştiu că se aprinde beculeţul cu “Dar când mânânc o ciocolată, creierul nu alege lucrul care îmi foloseşte cel mai mult”
Eşti sigur?
Hai să continuăm.
Creierul este protectorul tău? De-ai ştii tu ce înseamnă asta…
Înseamnă că orice îţi provoacă durere este privit ca o ameninţare, iar orice îţi aduce plăcere este încurajat şi căutat.
Creierul fuge de durere şi caută plăcerea.
Este firesc. În Natură, ce îţi aducea durere putea fi o ameninţare pentru supravieţuirea ta. Iar ce îţi provoca plăcere, contribuia la bunăstarea ta ca organism. Aceste instincte sunt adânc înscrise în ADN-ul tău.
În epoca noastră, durerea nu mai este provocată de frigul din peşteră şi animalele sălbatice, ci de stresul de la muncă, de acasă, de lipsa de timp şi supraaglomerarea personală, de dorinţele personale neîmplinite şi celelalte multe lucruri pe care le ştii.
Inclusiv a te abţine de la o ciocolată, acea durere mică, este privită ca o ameninţare de către creierul tău, iar a mânca acea ciocolată bună este privită ca pe un lucru care îţi aduce plăcere, deci care îţi foloseşte.
Secretul cel mai mare este că TU, partea conştientă din tine, decizi ce este dureros şi ce aduce plăcere. Iar creierul se schimbă în funcţie de ce îi spui tu că te doare şi ce îţi place.
Da, simţi că nu te poţi abţine de la ciocolată, dar tu eşti cel care decide că suferi dacă nu mănânci în acel moment.
Dar.. dacă ai face altceva?
Dacă, în momentul în care te vizitează pofta, tu ai învăţa să întrerupi acel şablon comportamental şi ai deprinde un alt tip de reacţie, asociat tot cu plăcerea?
Dacă ai învăţa să asociezi mâncatul ciocolatei cu durerea, iar nu cu plăcerea de moment, crezi că al tău creier şi-ar schimba modul în care categoriseşte ciocolata?
Creierul tău ştie una şi bună. A te abţine de la acea mâncare te doare, deci este o ameninţare la adresa ta, iar a mânca, aduce plăcere, deci contribuie la supravieţuirea ta. Ce contează că mai pui un kilogram pe tine? Creierul a fugit de durere, către plăcere.
În funcţie de cum gândeşti, 24 din 24, în creierul tău se formează nişte trasee neuronale, pentru eficientizare şi pentru optimizarea vitezei de reacţie. Indiferent că vorbim de un răspuns, o reacţie, un comportament, un gând, o senzaţie.
Trebuie să înveţi să îţi foloseşti creierul într-un mod care îţi foloseşte. Pentru că, evident, dialogurile pe care le aveţi acum, nu te-au ajutat prea mult cu slăbitul.
Când tu, om întreg la minte şi bine intenţionat, pui o întrebare, orice întrebare, creierul îţi va da întotdeauna un răspuns. Este un lucru esenţial de înţeles, pentru că va fi una din armele tale importante în a reuşi să scapi de mâncatul emoţional.
Vrei să verificăm?
Câte continente sunt pe Pământ?
Câte kilograme ai?
Cum baţi din palme cu o singură mână?
Cum bagi un ou întreg într-o sticlă, fără să îl spargi?
Orice ai întreba, creierul îţi va răspunde, până când partea decizională din tine va simţi că a primit un răspuns.
Cum fac să nu mai mănânc prostii?
Nu ştiu. Acesta este un răspuns.
De ce nu mergi la sală diseară după serviciu?
Sunt obosit. Alt răspuns.
Vrei o salată diseară în loc de şniţel?
Nu!
De ce?
Nu îmi place aşa mult salata, iar şniţelul este mai bun. Din nou, un răspuns.
Când ţi se pune pata pe un aliment, repeţi un comportament pe care creierul tău îl ştie foarte bine. Scopul lui nu este talia ta, ci siguranţa ta.
Dacă a te abţine de la acel aliment îţi aduce durere, frustrare, stres, nemulţumire, acest lucru va fi interpretat ca un atac la siguranţa ta.
Cu cât rămâi mai mult prins cu atenţia şi cu gândul pe acea poftă, cu atât disconfortul de a te abţine creşte şi el. O ameninţare crescândă.
Ce trebuie să înveţi este să identifici momentele în care intri pe pilot automat şi să începi să te comporţi altfel, dar într-un mod care tot plăcere generează.
Abţinerea nu este un comportament. Abţinerea este doar un generator de durere, de aceea pierzi controlul aşa uşor.
Ce întrebări să pui creierului tău, astfel încât să îţi schimbi comportamentul alimentar trecând prin plăcere, nu prin durerea abţinerii?
Cum să ajungi să asociezi mâncatul emoţional cu durerea înainte de a se produce, iar nu după, când este iarăşi prea târziu?
Cum să întrerupi comportamentele automate şi să îţi formezi deprinderi care te ajută, ocolind frustrarea, stresul şi restul senzaţiilor dureroase?
Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică, din simplul motiv că implică reeducarea modului în care gândeşti şi interpretezi lucrurile, într-un fel care îţi foloseşte cu adevărat, acum şi pe termen lung.
Rămâi conectat,
– Ramona