facebook_pixel skip to Main Content
Te Ascunzi Pe Tine Sub Mâncare?

Provocarea cu slăbitul nu este că nu ştii ce ai de făcut, ci este la ceea ce simţi că poţi efectiv să faci.

Dacă eşti genul de persoană ocupată, cu serviciul, cu familia şi responsabilităţile recurente, cu timpul limitat şi cu necesitatea de a te împărţi în 10 direcţii, ultimul lucru de care simţi că mai ai nevoie este încă un set de reguli de genul “ar trebui să fac asta, asta şi asta”.

Mâncatul dezordonat, compulsiv, inconstant, cu zile în care nu apuci să mănânci la timp şi zile în care exagerezi, mâncatul emoţional, de stres, mâncatul de plictiseală sau pentru a te linişti, sunt doar consecinţe ale stilului tău de viaţă, prin care încerci să acoperi goluri de natură emoţională şi fizică.

Stilul tău de viaţă oglindeşte relaţia ta cu tine

Situaţia ta de acum, cu lucrurile care te deranjează şi pe care vrei să le schimbi, nu sunt un verdict.

Sunt o alegere repetată zilnic, ajunsă pe pilot automat. Dar nu un verdict.

Cine să vină să facă ordine în viaţa ta şi în obiceiurile tale? Tu ai fi cel mai în măsură, dacă timpul ţi-ar permite.

Dar timpul este o scuză, indiferent că munceşti 40 de ore pe săptămână sau 80 de ore şi mai ai şi familie de îngrijit.

Timpul este scuza universal acceptată, prin care spui că, de fapt, nu eşti pregătit să priveşti anumite lucruri, să evaluezi anumite situaţii şi stări sufleteşti şi să priveşti în faţă soluţiile care ar începe să prindă contur, dacă ai scoate la iveală răbdarea în relaţia cu tine, dorinţa profundă de schimbare şi blândeţea de sine.

Nu, vina nu este la tine.

Frica este la tine şi ea te ţine în acest cerc vicios de atâta timp.

Frica de eşec, frica de a nu şti de unde o să scoţi tu energie şi timp pentru câte sunt de făcut, de unde o să ai tu putere şi voinţă să rezişti până la capăt, frica de a reveni de unde ai plecat, cu botul pe labe, frica de a repeta istoria. Dar frica ta nu ştie ce putere zace în tine.

Ce este cel mai dificil de depăşit la mâncatul emoţional este felul în care te face să te simţi ineficient, să simţi că te iroseşti tu pe tine şi felul în care îţi fură încrederea că vei avea vreodată succes în această privinţă a slăbitului.

Da, reuşeşti să munceşti pe toate celelalte planuri, să le rezolvi pe toate, dar când vine vorba de tine, mereu se termină resursele de energie şi de timp. Mereu rămâi la urmă, gândindu-te că ţi-o veni şi ţie timpul să faci mai multe pentru tine. Doar că azi nu s-a putut.

Tu te-ai obişnuit să nu primeşti uşor lucruri. Ia spune-mi, când îţi dăruieşte cineva ceva, te simţi cumva obligat? Te simţi un pic inconfortabil? Şi atunci cum să accepţi uşor să îţi oferi tu ţie ceva de calitate din categoria timp, atenţie şi dragoste?

Este un sindrom al martirului la mijloc, al eroului Atlas care duce lumea pe umerii săi şi răzbate prin orice, prin sacrificiul personal. Este o demnitate a acestui sacrificiu, pe care o simţi la nivel subconştient, a felului în care le faci pe toate bine pentru ceilalti, dar pentru tine nu mai rămâne timp. Se văd cumva nişte frunzuliţe de dafin din coroniţa ta de lauri?

Aşa că tot ce poţi face pentru tine este să îţi oferi un pic de confort, o recompensă fizică şi psihică, care să-ţi atenueze un pic din stres, să îţi liniştească un moment gândurile şi să-ţi amorţească emoţiile.

Şi ce altceva este mai la îndemână decât mâncarea?

Nu ai timp de fericire, ai timp doar pentru un strop de confort. Sau aşa te comporţi.

Fericirea este un lux de care au parte doar cei ce au curajul de a o alege in fiecare zi.

Fericirea este un proiect personal, indiferent câte lucruri care să te împlinească deţii, la o privire obiectivă.

Poţi fi fericita mamă a doi copii, dar profund nefericită în relaţia cu tine. Poţi fi un om cu o carieră de succes, care angrenează în acea direcţie întreaga sa forţă şi capacitate creativă, dar care, pe plan personal este descumpănit şi copleşit de rateurile repetate.

Felul în care reuşeşti pe celelalte planuri ţine de mental, nu de relaţia cu tine.

Iar relaţia cu tine este bobocul care nu a mai apucat să înflorească pentru că grădinarul nu era mai niciodată prin preajmă. Avea treabă să îngrijească alte flori.

Sub mâncare te ascunzi pe tine

De aceea nici nu te poţi abţine prea mult de la excesele tale alimentare.

Pentru că, în lipsa anestezierii cu mâncare, rămâi expus atenţiei tale şi simţi un fel de tic-tac-tic-tac al timpului în care eşti tu cu tine şi nu mai este nimic să te reducă la tăcere.

Când te loveşte foamea aceea, pofta de ceva, neliniştea aceea îţi ţine atenţia focusată pe tine. Este un test de presiune cumulativă pe care, poate nu îl conştientizezi, dar la care te-ai obişnuit să cedezi.

Drumul pe care îl ai de parcurs pentru a nu-ţi mai fie frică de mâncare şi a te elibera de mâncatul emoţional este drumul în care te expui pe tine ţie, în care accepţi să te vezi, deşi poate habar nu ai acum ce vei descoperi în tine. În care duci pe picioare disconfortul de a nu te mai anestezia şi de a rămâne acolo, expus atenţiei tale şi gândurilor care apar din toate părţile. Iar dacă mai închizi şi televizorul, îţi pot ţiui timpanele de atâtea gânduri.

Acceptă provocarea. Acceptă să duci pe picioare disconfortul de a nu te mai reduce la tăcere cu mâncare. Acceptă să rămâi descoperit atenţiei tale fără să ştii în avans ce va scoate asta la iveală.

Vei simţi despre ce vorbesc când te va lovi din nou foamea aceea capricioasă şi vei alege să nu mai cedezi. Vei simţi lipsa de stare, agitaţia, copilul capricios şi năbădăios din tine ce vrea “jucăria lui preferată” acum, vei simţi că îţi refuzi o plăcere şi că te revolţi, vei simţi că oricum ai multe de dus şi că te deranjează cum toţi mănâncă fără să-şi mai facă griji, numai tu nu.

Dar ai observat ce am zis?

Vei …simţi!

Când scuturi un covor, prima dată va fi vizibil praful. Prima dată când te abţii de la excesele alimentare şi rămâi nesatisfăcut alimentar şi expus gândurilor tale, va ieşi la iveală praful, nu vor ieși culorile din tine. Învaţă să rezişti acestui disconfort, doar pentru a vedea ce iese la iveală din tine, pentru a descoperi unde duce drumul.

Nu e loc de întoarcere dacă vrei să te maturizezi la capitolul “relaţia cu mâncarea”. Drumul abţinerii te schimbă. În bine.

Iar după ce se ridică primele episoade de praf, după ce te vei obişnui cu senzaţia de foame psihică, îşi va intra în drepturi nevoia de exprimare şi de simţire de sine, vei începe să vezi:

  • ce nevoi ignorai,
  • ce capacitate de a întoarce lucrurile în favoarea ta aveai de fapt,
  • ce ţi-ai dori să faci şi îţi stă în putere,
  • ce blândeţe ai, care să te ridice pe tine şi pe ceilalţi,
  • ce eficienţă ai de a le face pe toate şi mai bine şi să rămână timp şi pentru tine.

Universul te-a adus aici să te exprimi, să trăieşti, nu doar să supravieţuieşti. Şi cu siguranţă nu să te ascunzi sub mâncare.

Dacă în fiecare zi alegi să faci ceea ce este mai uşor, adică să uiţi, să te uiţi, este firesc să simţi că viaţa ta este grea. Este grea pentru că interpretarea ta este “grea”.

Dar dacă alegi să faci zilnic ce este greu şi începi cu acest gest repetat, să te abţii de la excesele alimentare, asumându-ţi neplăcerea temporară ce va să vie, dacă alegi să mai laşi mâncare în farfurie, să îţi repeţi că şi mâine este o zi, dacă alegi să îmbrăţişezi ciudăţenia senzaţiei de a avea stomacul un pic gol când te ridici de la masă, atunci viaţa ta va începe să devină uşoară. Pentru că vei începe să te eliberezi de relaţia disfuncţională cu mâncarea.

Slăbitul este o provocare psihică, nu fizică. Iar în centrul acestei provocări stă redefinirea ta, redescoperirea ta şi echilibrarea relaţiei tale cu tine.

În acest sens, îţi pregătesc un program dedicat psihologiei slăbitului, în care să te aduc aproape de tine, iar slăbitul să fie o simplă consecinţă a acestei apropieri.

Îţi doreşti să punem reflectoarele pe tine şi să scoatem la iveală ce ascunzi sub mâncare de atâta timp?

Ne auzim curând,

– Ramona

Slăbește Simplu și Autentic

Primești GRATUIT pe e-mail, cursul de 10 zile ”Slăbește Simplu și Autentic”, imediat ce te abonezi.

Powered by ConvertKit

Te Ascunzi pe Tine Sub Mâncare?

Back To Top