Macronutrienții – Partea 3 din 4 – Proteinele

Proteinele sunt, cu siguranţă, cel mai controversat dintre macronutrienţi. Tabere clar delimitate, între carnivori şi vegani, fiecare convinşi de adevărul taberei sale.

Recunosc, sunt în tabăra vegană, însă azi vreau să fiu precum elveţianul. Nu voi lua partea nimănui, nu voi spune care sunt cele mai bune surse de proteine. Doar voi pune reflectoarele pe acest subiect şi te las pe tine să îţi tragi singur concluziile şi să-ţi alegi sursele de proteine, în funcţie de lucrurile cu care rezonezi. Dar pentru asta, trebuie să îmi acorzi răbdarea ta şi să citeşti până la capăt. Hai, cu curaj, că e de bine.

Am crescut majoritatea cu impresia că proteinele sunt un fel de centru al universului alimentar.

Vezi pe cineva slăbit sau mai firav, îţi vine să-i spui: mănâncă şi tu nişte proteine, să te mai întremezi.

Dincolo de adoraţia neînţelasă pentru ele, ce sunt proteinele? Din multe puncte de vedere, sunt cele mai importante şi valoroase componente interne, care intră în componenţa aproape a tuturor structurilor tale (pereţi celulari, natura hormonilor, enzime, neurotransmitatori, muşchi, comunicaţii interne, etc)

Deci nu degeaba atâtea laude şi glorificări.

Dar, de aici, până la a introduce zilnic cantităţi mari în alimentaţie, pentru că sunt foarte importante în corpul tău, e cale lungă.

Îţi dau un exemplu: dacă îţi construieşti o casă , atunci trebuie să vii cu multe materiale de construcţie (proteine), cabluri (proteine), eletricitate (proteine), întrerupătoare (proteine) şi tot aşa.

Toate sunt de natură proteică.

Bun, zis şi făcut. Ai terminat de construit casa şi mai rămâne întreţinerea ei. Întrebarea este: mai are sens să vii în fiecare zi cu cantităţi imense de cabluri şi cărămizi, ca pe vremea când construiai?

Logica ne spune că, o dată ce avem o casă construită, ne mai trebuie proteine pentru menţinere şi pentru înlocuit lucrurile stricate, dar nu mai avem nevoie de acelaşi aport masiv ca atunci când construiam.

Maximul nevoii proteice pentru organismul uman nu se întâmplă acum, la maturitate, ci în anii de pruncie, când creşterea este maximă.

Ştii ce procent din laptele matern e reprezentat de proteine? Exact când construcţia casei tale este în toi, laptele matern care te hrăneşte are un mizilic de 5% proteine.

Ce are în schimb, foarte mult, laptele matern, sunt acizi graşi , pentru că laptele uman trebuie să dezvolte un om, unde importantă e dezvoltarea funcţiilor cognitive (creierașul).

Laptele uman e modelat de Mama Natură pentru a dezvolta masiv creierul şi mai lent structura osoasă. Despre lactate abia aştept să vorbim cu altă ocazie.

Revenind la proteine. Prima afirmaţie frumoasă este:

Corpul uman nu foloseşte proteine.

Aşa cum îţi povesteam în articolul despre carbohidraţi, proteinele sunt nişte castele de Lego, sau, şi mai simplu, priveşte-le ca pe nişte şiraguri de mărgele colorate. Fiecare mărgică este un tip de aminoacid, care are o anumită culoare.

În funcţie de cât de simplă sau de complexă este acea proteină, şiragul de mărgele va fi mai lung sau mai scurt, şi colorat în fel şi chip cu acei aminoacizi.

O proteină, un astfel de şirag de mărgele, poate să aibă până la 100.000 de mărgele, iar corpul tău trebuie să le desfacă pe toate pentru a le putea folosi.

Unde mai pui că anumite şiraguri nu sunt aşa, simple, liniare, ci sunt făcute ghem. Corpul tău trebuie întâi să desfacă ghemul, apoi să separe mărgelele din şirag, apoi să le trimită la ficat, care să le împletească de zor în alte tipuri de şiraguri, pe care corpul le poate folosi. Complicat, nu?

De aceea am spus mai sus, corpul uman nu foloseşte proteine. El foloseşte mărgelele individuale din proteine, adică aminoacizii, pe care îi recombină după legile proprii.

Ce-ţi spune intuiţia, care proteine sunt precum ghemul cu 100.000 de mărgele?

Vrei să îţi spun eu? Proteinele animale. Îţi dai seama ce forţă fantastică are corpul tău? Dar şi câtă energie pierde în acest proces?

Revenind, dacă la carbohidraţi, corpul trebuie să spargă totul până la nivel de carbohidraţi simpli (piesele individuale de lego), fix la fel se întâmplă şi la proteine, doar că ele sunt mai greu de spart.

Aici te întreb eu frumos: te-ai întrebat vreodată de ce există acizi în stomacul omului? Că sigur pentru carbohidraţi nu sunt. Şi nici pentru grăsimi. Rolul acizilor din stomac este pentru spargerea iniţială a proteinelor. Pentru că aşa de dificil sunt de spart, încât este nevoie de acizi mai puternici sau mai slabi, în stomac, pentru a începe să se desfacă acel şirag de mărgele.

Din nou, este intuitiv, cu cât mărgelele sunt mai multe şi mai întortocheate, cu atât ai nevoie de acizi mai puternici în stomac. Proteinele vegetale sunt structuri mult mai simple decât proteinele animale, iar în consecinţă, vor cere acizi mai slabi în stomac (de vreo 1000 de ori mai slabi) decât acizii necesari pentru spargerea proteinelor animale. De ce 1000? Pentru că vorbim de o scară logaritmică, dar pe aceasta ţi-o voi explica în articolul despre echilibrul acido-bazic.

Aşadar, dintre cei 3 macronutrienti, proteinele sunt cel mai greu de spart şi cu cele mai complexe funcţii în corp. Întrebarea care se pune este: dacă proteinele sunt atât de valoroase şi corpul munceşte atât de mult pentru a le sparge şi folosi, ce crezi, corpul tău le schimbă repede, ca pe şosete? Crezi că îi convine să le piardă cu uşurinţă şi să muncească pentru a face rost de altele? Nu.

Corpul tău îşi reciclează proteinele.

Acesta este motivul pentru care nu ai nevoie să vii în fiecare zi cu tone de proteine, pe motiv că sunt importante în corp. Corpul tău nu arde proteine drept combustibil decât forţat de împrejurări. În rest, el le foloseşte pe cele existente şi apoi le reciclează, tocmai pentru că sunt atât de preţioase. În plus, prin arderea proteinelor, se obţin produşi toxici, precum amoniacul, acidul uric, acid sufluric şi alte bucurii.

Corpului tău nu îi convine să ardă proteine. Este contraproductiv şi toxic. Pe principiul: nu arzi cabluri când vrei să faci cald în casă, ci arzi lemne.

Este adevărat că tu, ca organism, pierzi zilnic nişte proteine, mai ales prin eliminarea celulelor moarte de pe pereţii intestinelor tale, prin Sfântul Scaun matinal. S-a măsurat că zilnic omul pierde între 25-35 gr proteine doar prin … am zis deja mai devreme 🙂 Şi mai pierzi o parte prin arderi.

Deci nu ai avea atât de multe proteine de înlocuit. Recomandările oficiale sunt de aprox 0.8 g per kg corp. Alimentaţia omului modern ajunge să sară lejer de 100gr zilnic, iar specia umană nu e construită să gestioneze o cantitate atât de mare de proteine.

Unul din motivele principale este faptul că proteinele, toate, au în componența lor azot.

Aici intră în joc radicalii liberi. Radicalii liberi sunt una din principalele cauze ale îmbătrânirii. Dacă antioxidanţii sunt eroul pozitiv al luptei antiîmbătrânire , atunci radicalii liberi sunt personajul negativ care cauzează probleme.

Există radicali liberi ai oxigenului şi există radicali liberi ai azotului. Iar corpul tău produce şi foloseşte cu uşurinţă antioxidanţii din alimentaţia naturală pentru a contracara aceşti antioxidanţi ai oxigenului. De-am mânca cu toţii ce ne-a construit natura să consumăm 🙂

În schimb, prin digestia proteinelor, se obţin radicali liberi ai azotului, care sunt o altă poveste, iar de ei corpul tău nu ştie să scape. Acest radicali liberi ai azotului reacţionează cu grăsimile din corp şi le fac să râncezească, factor major de îmbătrânire. Drăguţ, nu?

Iar cireaşa de pe tort este că proteinele vegetale vin cu antioxidanţii la pachet. Iar majoritatea fructelor şi legumelor vin cu şiragurile de mărgele deja sparte sau oricum foarte scurte şi uşor de spart, iar corpul tău nu face decât să le primască pe tavă.

În schimb, produsele animale NU conţin antioxidanţi.

Cum totul se învârte în jurul Energiei, este cum îţi spuneam, Mama Natură se gândeşte la toate, tu trebuie doar să te bucuri şi să te foloseşti de ce îţi oferă Ea.

Puse cap la cap, concluzia imparţială este că specia umană nu este construită pentru consumul masiv de proteine. Cu atât mai puțin proteine animale.

Bine, am consumat multe proteine, multe gheme de mărgele colorate şi o să mai consumăm.

Întrebarea este, cum o dregem? Cum îmbunătăţim situaţia?

Iar răspunsul este întotdeauna cel simplu, care te trimite la Natură: alcalinizând, detoxifiind, regenerând.

Cu ce faci aceste lucruri? Întotdeauna cu alimentele compatibile cu specia ta, specia umană. Întotdeauna cu alimentele care abundă de Viaţă.

Deci, cu pâinica nu faci treabă, cu fripturica nu faci treabă, cu biscuiţii şi cu tortul de mere nu faci treabă. Cu salata faci treabă, dar mai lent. În schimb, cu fructe, cu legume vii, cu sucuri stoarse, cu grăsimile bune sănătoase despre care vorbim mâine, cu acestea faci acele trei procese de aur din corpul tău: alcalinizare, detoxifiere, regenerare.

Soluţia, clicheu sau nu, s-a aflat mereu la tine. La tine, în farfuria ta. De-ai îmbrăţişa, numai, această simplitate.

Ştii ce mai mă întreb eu, legat de adoraţia proteinelor şi a produselor animale ca aducătoare de forţă? De unde şi-o lua elefantul proteinele şi forţa? Dar calul? Dar ursul grizzli care consumă doar 3% carne (şi aceea grăsime din somon) şi în rest iarbă şi fructe de pădure? Dar gorila?

Poate ne-am închinat la un zeu fals?