Scapă de dependența de dulciuri – Partea 2 din 2

Eşti gata să ne continuăm povestea despre dulciuri şi relaţia noastră de dragoste cu năbădăi cu ele, pe care am început-o în articolul de ieri? Bun, atunci să-i dăm zor.

Ieri ai înţeles de unde vine afinitatea ta înnăscută pentru dulce şi faptul că nu trebuie să fugi de ea. Ai înţeles că la baza acestei relaţii cu dulciurile se află plăcerea.

Plăcerea este motivul pentru care mănânci orice.

Iar dacă-mi spui că adori să mănânci nu-ştiu-ce-aliment doar pentru că are fibre şi minerale, o să mă uit la tine zâmbind înţelegător.

Concluzia la care poate nu te aşteptai este că tu nu eşti dependent de acel aliment (dulciuri, în cazul nostru), ci de plăcerea declanşată de acesta. Şi ca să te conving mai abitir, îţi povestesc despre un experiment real.

S-a făcut un experiment cu un grup de oameni autodeclaraţi cei mai mari fani ai dulciurilor. Aceştia au fost puşi într-o sală plină cu dulciuri fel de fel, fără să li se spună decât atât: mâncaţi pe săturate tot ce doriţi, cât doriţi. Prăjituri, torturi, îngheţată şi cea mai fină ciocolată, erau toate înşirate pe mese şi îşi aşteptau muşteriii. Însă fiecare participant, înainte de a intra în acea sală, a primit o injecţie cu o soluţie de Narcan (un medicament antagonist opioid, care se administrează în caz de supradoze de droguri, pentru a bloca efectele acestora la nivel de creier).

Ce s-a întâmplat? Fiecare om se ducea la dulcele preferat, lua o îmbucătură, o lua şi pe a doua şi apoi se oprea. De ce?

Acel medicament injectat le blocase declanşarea plăcerii la nivel de creier, astfel încât omul, deşi simţea gustul fiecărei prăjituri, nu mai simţea plăcerea declanşată de aceasta.

Astfel că nu mai era motivat să mănânce.

Revenind la tine. Totul se învârte în jurul plăcerii şi, mai exact, în jurul termostatului tău gustativ. Dacă tu ai găsi o soluţie ca să îţi cobori termostatul la un nivel scăzut (adică sensibil), atunci ai rezolvat problema.

Chiar şi pofta ta de dulce de după amiaza, tot cu termostatul tău gustativ are legătură. Pentru că tu după amiaza, la câteva ore după prânz, intri într-o uşoară hipoglicemie (normală, de altfel). Iar corpul îţi cere ce este normal şi sănătos într-o astfel de situaţie, adică dulce.

Doar că una îţi cere corpul şi alta înţelegi tu să îi dai. Şi dă-mi voie să îţi explic de ce.

În tot sângele tău (TOT sângele) există o linguriţă de zahăr. Una bucată linguriţă de zahăr circulant (a propos, doar într-o doză de cola există vreo 6 linguriţe de zahăr. Drăguţ, nu? ). Când tu intri în acea uşoară hipoglicemie după amiaza, trebuie să vii cu aport extern de zahăr (a se citi carbohidraţi simpli din fructe, iar nu zahăr cristal), care să acopere acel mic deficit glicemic.

Însă tu ştii doar atât: „am poftă de dulce”, pentru că celulele tale vor papa. Şi aici intervine termostatul tău.

Dacă eu îţi zic:

Un măr îţi e suficient pentru a te reechilibra glicemic, iar termostatul tău e setat pe ciocolată Milka şi văcuţe mov, e clar că mărul acela nu are nicio şansă. Pentru că tu vei alege alimentul care îţi aduce plăcere.

Soluţia la problemă am găsit-o: trebuie să scazi nivelul termostatului, astfel încât gustul intens al ciocolatei să nu mai declanşeze plăcere, ci neplăcere (da, asta se întămplă şi o văd mereu).

Să vezi surpriză în ochii unui copil (căruia numai de termostat şi explicaţii nu îi pasă), când ciocolata preferată e prea dulce şi nu îi mai place. Îţi vine să râzi şi să mănânci copilul acela „ofticat” de problema lui, în acelaşi timp.

Deci, cum scazi tu termostatul? Aproape că îmi vine să râd. Pentru că ştiu că deja intuieşti răspunsul.

Trebuie să îţi hrăneşti mai bine celulele, pentru că una e să mănânci şi alta e să te hrăneşti cu adevărat.

Iar eu ţi-am povestit deja, în articolul cu carbohidraţi, ce mănâncă celulele tale.

Aşadar, negru pe alb, cu cât eşti mai bine hrănit la nivel celular, cu atât celulele tale nu mai strigă după mâncare. Iar mâncarea care hrăneşte cel mai eficient celulele este mâncarea pe care ai fost proiectat de Mama Natură să o consumi.

Cu cât corpul tău primeşte combustibil de calitate, proteine de calitate (vorbim în curând de ele), grăsimi sănatoase (a se citi nuci, seminţe crude înmuiate), cu atât îşi curăţă canalele interne, cu atât îşi sensibilizează papilele gustative şi le readuce la nivelul lor adevărat, cel cu care te-ai născut.

Aşa se coboară termostatul. Nu cu suplimente de crom picolinat şi alte produse vândute spre a-ţi ţine, fără succes, pofta de dulce în frâu.

Termostatul tău gustativ îl cobori mărind procentul de alimente vii, corect combinate, zilnic.

Iar despre cum combinăm alimentele corect vorbim în curând, într-unul din articolele viitoare.

Ăsta era marele secret. Și era aflat, bineînţeles, la vedere, în mijlocul mesei, ca orice secret valoros care se respectă.

Ştii în cât timp scapi complet de pofta de dulce? Dacă, repet, îi dai corpului corpului ce-i trebuie?

2-3 săptămâni şi eşti liber ca pasărea cerului. 2-3 săptămâni de hrănit, nu de mâncat.

Poate fi descurajator să te îndrept mereu spre aceleaşi lucruri. Sau poate fi eliberator, ştiind că soluţia s-a aflat mereu în mâinile tale, doar că nu aveai ochi să o vezi. Mâine o să-ți povestesc despre cum să te oprești din mâncatul haotic și la nimereală, iar soluția va fi tot în mâinile tale.

Tu alegi dacă te bucură sau te deranjează veşnica trimitere la Natură.

Vrei să scapi de dependenţa de dulciuri concentrate? Te rog, poftim soluţie:

Fructe, legume, crudităţi, nuci, apă, tot ce este viu. Consumă-le cu lăcomie şi cu veselie, în procent de minim 50% din alimentaţia zilnică.

E simplu, dar nu e uşor. Iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Cum era o replică dintr-un film? „Este o certitudine matematică”.