facebook_pixel
ScoalaDeSlabit FeaturedImage Cum Afecteaza Alcoolul Slabitul

Era un cântec celebru al Mariei Tănase, “bun îi vinul ghiurghiuliu”… dar cât de bun îi pentru silueta sau sănătatea ta? Dar berea? Dar ţuiculiţa menită să te dreagă la suflet? Dar ginul tonic amărui?

Şi mai e ceva.  Ai tu tendinţa să te gândeşti la calorii când auzi expresia “alcoolul îngraşă”?  Da?

Nu, nu, nu, hai mai bine să ne uităm la ce se întâmplă în corpul tău când bei alcool şi vedem după dacă te mai interesează aşa de mult caloriile cu care vine la bord.

Ce este alcoolul? Nu mi-o spune pe aia din filme cu “alcoolul este cauza şi soluţia problemelor noastre” 🙂

Alcoolul etilic, cel pe care îl întâlnim în băuturile consumabile, este un solvent organic şi anorganic. Din punctul de vedere al corpului tău, este cel mai puternic solvent din corp, pe locul 2 fiind apa.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că este o substanţă puternic reactivă, cu rol pozitiv când concentraţia în corp este cea naturală (rol de fluidizare a sângelui, de degresare a vaselor circulatorii, de mărire a capacităţii de solvent a apei, multe).

Dar când venim noi din exterior cu aportul de alcool, ei bine, se schimbă un pic lucrurile.

“Dar eu nu beau alcool decât rar, la ocazii”.

Eşti sigur? Ia citeşte articolul până la capăt şi mai vorbim 🙂

Revenind,  alcoolul, solvent puternic ce este el, dizolvă sau oricum interacţionează cu tot ce prinde, având o afinitate deosebită pentru grăsime.

Când laşi urme de degete pe monitor sau când s-au murdărit geamurile, cu ce le ştergi? Cu alcool.  După cum spuneam, solvent şi degresant excelent.

Problemuţa apare când îţi dai seama că membranele celulare din corpul tău au structură lipo-proteică.  Iar creierul este prin definiţie un ţesut gras.  De aceea există şi vorba aceea, “alcoolul este doar pentru oamenii care îşi permit să piardă câţiva neuroni”.

Cu ce membrane celulare intră în contact, în funcţie şi de cantitate, alcoolul interacţionează chimic şi dizolvă sau destabilizează, deci afectează celula respectivă.

Noroc că ne regenerăm încontinuu şi nu simţim. Iar pereţii intestinali se regenerează cel mai abitir dintre toate organele. O dată la 3 zile.

De ce crezi tu că te “arde” aşa pe esofag când tragi o duşcă sănătoasă de ţuiculiţă de la neamuri?  Parol că te curăţă de celule pe esofag şi pe tot tractul intestinal atins de alcool 🙂 De aici şi senzaţia de arsură.

De ce te interesează pe tine acest lucru?  Pentru că tu oricum nu simţi ce se întâmplă, iar dacă celulele se regenerează, care e baiul?

Baiul este că pentru corpul tău, orice cantitate de alcool peste limita echilibrului intern devine prioritate de grad zero.  Este normal.  Cum ar fi să existe o substanţă care să te “şteargă” din existenţă?

Unde mai pui că alcoolul, având o moleculă foarte mică, se absoarbe şi ajunge instant în corp prin mucoase, începând cu gura, continuând cu esofagul,  apoi 20% se absoarbe direct din stomac, iar restul foarte rapid în intestine.

Ajunge repejor în corp şi se plimbă…şi se tot plimbă, până apucă să fie metabolizat de ficat.

Iar pe unde se plimbă, destabilizează membranele celulare cu care apucă să reacţioneze.

De aceea, imediat ce este sesizat în plus în corp, organismul intră în alertă, iar metabolizarea lui devine principala preocupare internă.

Aveam de digerat prânzul? Ghinion, tu ştii ce face alcoolul celulelor noastre? Lasă digestia. Să mai aştepte.

Aveam de reparat nişte ţesuturi? Ce reparaţii când vine alcoolul şi strică mai multe?

Aveam o infecţie internă de combătut? Lasă, să mai aştepte, că alcoolul arde.  La propriu.

Aveam nişte grăsimi de ars din rezerve? Lasă-le unde sunt, că oricum vin şi altele imediat.  Din tot ce a mâncat “stăpânul” de curând.

Ficatul este “ţapul” ispăşitor. El trebuie să repare oalele sparte.

Alcoolul cel viteaz, care face ocolul complet al corpului tău la fiecare 8 minute, petrecând cel mai mult timp în creier, ajunge şi în ficat, unde este metabolizat într-un ritm de 7-15 g/h, până la restabilirea echilibrului intern.

Doar că această metabolizare înseamnă transformarea alcoolului mai întâi în acetaldehidă. O substanţă foarte toxică, a cărei acumulare în corp tu o cunoşti sub denumirea de mahmureală sau de  “aoleu, mamă, nu mai beau”.   Iar la final, după alte etape, printre care şi celebra “febră musculară după beţie” , se ajunge la eliminarea din corp sub formă de CO2 şi H2O.

Între noi fie vorba, pe măsură ce trec orele şi alcoolul se tot plimbă prin ficat, iar acetaldehida se tot adună, scade şi capacitatea de metabolizare a alcoolului,  plus că potenţează încărcarea grasă a celulelor hepatice.  Îngrăşarea ficatului, pe româneşte. Care este o  reacţie de autoapărare, de fapt.

Nu doar ficatul are de furcă cu acest alcool.   

Alcoolul ajuns la creier blochează neurotransmiţătorii şi interferează cu comunicarea neuronală. Printre efectele imediate este frânarea producţiei unui hormon antidiuretic, care reglează, printre altele, câtă apă se reabsoarbe în corp la nivel de rinichi şi câtă este lasată spre eliminare.

Tu ştiai că îţi reciclezi şi recirculi cea mai mare parte a apei din corp? A, şi a proteinelor, dar asta e altă discuţie.

Nemaiavând frâne, rinichii declară “ziua porţilor deschise”, iar tu începi să vizitezi baia într-o veselie.

“Uite, alcoolul te hidratează, dovadă cât de mult mergi la baie”.

Să am pardon, alcoolul te deshidratează, dovadă câte minerale, electroliţi, nutrienţi şi apă pierzi degeaba, pentru că nu mai este controlată bine funcţia renală de reabsorbţie a apei.

Unde mai pui că, la nivel intestinal, se blochează absorbţia calciului, a fierului, a altor nutrienţi majori şi se consumă o cantitate mare de B-uri. Deci numai de bine.

Hai să ajungem şi la slăbit, pentru că dacă rinichii şi ficatul nu te impresionează, burtica potenţată de alcool cred că nu îţi e indiferentă.

Alcoolul produce efect inflamator la nivel intestinal şi potenţează depunerea de grăsimi fix în această zonă.  Cunoşti deja expresia “burtă de bere”.

Este adevărat că modul şi zona de depozitare a grăsimilor este controlată hormonal, însă în cazul inflamaţiei intestinale provocată de alcool,  depunerea de grăsimi în zona abdominală este şi o reacţie de autoapărare, deoarece grăsimea este un tampon excelent antiacid.

De aceea, una din căile primare de a da jos burta este de a alcaliniza alimentaţia şi corpul, astfel încât, prin efectul antiinflamator produs, corpul să dea drumul la grăsimile care jucau inclusiv rol de tampon.

De calorii nu am apucat să spun, pentru că ele sunt oricum cireaşa de pe tort, alcoolul venind cu 7kcal per gram de alcool pur.   Dacă îţi place matematica, poţi afla câte calorii îţi iei dintr-o bere, dintr-un pahar de vin, etc.  Oricum, mai mult decât dintr-o ciocolată.

Am apucat să ating doar câteva dintre modurile în care alcoolul vine şi face bâlci în corpul tău, dar nu ţi-am răspuns la întrebarea de mai sus.

“Dar eu nu beau alcool decât foarte rar, la ocazii”.

Dar…. cartofii cu carne ce crezi că generează? Dar mămăliguţa cu brânză? Dar orice combinaţie alimentară care nu se digeră bine şi produce fermentaţie?

Orice produce balonare sau fermentaţie, produce…fermentaţie alcoolică.

Deci ne întoarcem la povestea de sus, cu metabolizarea alcoolului în plus, cu inflamarea intestinală şi potenţarea îngrăşatului mai ales abdominal,  cu senzaţia de ficat greu încărcat, şi hai să ne oprim aici, ai prins ideea.

Soluţia? 

Alimentaţia cât mai simplă, feluri alimentare cât mai puţin combinate la masă, masticaţie dumnezeiască, şi în general, toate lucrurile acelea simpluţe, nepretenţioase pe care le învăţăm în Şcoala de Slăbit.

Pas cu pas!

Îmbunătăţirea şi corectarea stilului de viaţă se fac pas cu pas.

Iar când mai vin la pachet şi cu un plus de educaţie şi de înţelegere a funcţionării organismului tău şi a legilor slăbitului sănătos, poate fi chiar fain.

Slăbește Simplu și Autentic

Primește în fiecare Marți și Joi articole despre slăbit și alimentație sănătoasă. Primești GRATUIT și cursul de 10 zile ”Slăbește Simplu și Autentic”, imediat ce te abonezi.

Powered by ConvertKit

Cum Afectează Alcoolul Slăbitul?​​