skip to Main Content

Cum arzi mai multe calorii și când dormi?

Titlul articolului de azi e ca visul unei nopți de vară…

Dar oare e chiar vis sau e realitate? Dacă unii oameni mănancă orice și nu pun pe ei un gram, cu ce sunt ei mai speciali decât tine? Sunt mai tineri și au metabolismul mai alert? Or fi așa din familie? Irelevant!

Dacă ei pot, cu siguranță poți si tu. Corpul tău poate!

Dar, trebuie să îl duci la alt nivel nivel. Trebuie să lucrezi cu el și să îi inveți secretele, ca să mărești arderile. Știi care e vestea cea mai bună? Tu controlezi viteza cu care celulele tale ard combustibilul și grăsimile. Tu ții mâna pe robinet și poti da arderile mai tare sau mai încet.

Cum faci asta?

Pentru început îți spun că datul mai încet la arderi îl faci prin înfometare.


Dacă vrei să slăbești și te abții de la mâncare, nu faci decât să dai robinetul mai încet, să slăbești din ce în ce mai încet și să încetinești metabolismul.


Iar când simți nevoia să începi să mănânci din nou ca un om normal, nu prea mai poți, pentru că simți că se depune tot. Îți este cunoscută situația? Îți amintesti frustrarea asta? Dacă da, cum scapi tu din capcana asta? Cum faci tu să slăbești, să mănânci pe săturate și, mai ales, să arzi mai multe calorii chiar în timp ce dormi? Cum dai drumul la robinet mai tare?

Eşti pregătit pentru o scurtă lecţie de anatomie?

În fiecare celulă a ta, există nişte furnale (se numesc mitocondrii), care ard combustibilul celular pentru a-ţi da energie. Mai pe româneşte, furnalele ard caloriile. Şi aici e primul mare secret: în fiecare celulă, ai un număr VARIABIL de furnale, între 200 – 2000 de furnale per celulă, care sunt pornite sau oprite după necesităţi, precum lumina de la tine din casă.

Logic este, cu cât ai mai multe furnale pornite, cu atât arzi mai multe calorii şi slăbeşti mai uşor. Pentru că într-un fel arzi caloriile cu 200 de furnale pornite şi altfel arzi caloriile cu 2000 de furnale pornite, nu?

Prima concluzie e simplă. Tu vrei cât mai multe furnale pornite, în cât mai multe celule, pentru a arde tone de calorii şi a scăpa de kilogramele care te supără în fiecare zi.

Simt că vrei să mă întrebi: „Bine, şi cum dau eu drumul la 2000 de furnale la nivel celular?” Îţi spun imediat, dar mai întâi răspunde-mi la o întrebare.

Când eşti în casă, ţii lumina aprinsă în toate camerele, inclusiv în baie şi pe hol, sau aprinzi lumina doar în camera în care te afli?

Doar în camera în care te afli, aşa e?

De ce?

Ca să nu consumi mai mult decât ai nevoie și să nu arzi gazul degeaba.


Fix la fel este corpul tău.

Furnalele tale se opresc şi se pornesc în funcţie de nevoile tale energetice.


Acum, dacă tu stai de dimineaţa până seara pe un scaun şi tot sportul tău este să te sui şi să cobori din maşină, ce zici, cam ce nevoi energetice ai ? Nu prea mari, nu-i aşa? Pentru că nu consumi multă energie. Corpul tău e foarte deştept şi ştie să pornească doar atâtea furnale câte sunt strict necesar.

Atunci, pasul logic este să îţi măreşti nevoile energetice, iar corpul tău să zică „Nu mai fac faţă, am nevoie de mai multă energie!” Și atunci va da drumul la furnale. La 2000 de furnale.

Iar când tu ai 2000 de furnale pornite, arzi precum un reactor nuclear toate caloriile. Și din ciocolata de ieri după amiază şi din pizza la care te-au invitat prietenii aseară şi din colăceii aceia vechi de pe burtică.

Așa ajungi să arzi multe calorii şi când dormi, când îţi bei cafeluţa şi când te aranjezi în oglindă.


Însă, la 2000 de furnale dai drumul prin sport. Sport intens timp de 3 săptămâni, 5 zile pe săptămână, minim 1 oră.


Cam atât îi ia corpului tău să conştientizeze că ce se petrece nu e o întâmplare şi că e serioasă nevoia ta de mai multă energie.

Poate nu îţi place ideea, dar natura aceasta deşteaptă, ce te-a proiectat pe tine să fii armonios şi eficient, a făcut şi corpul tău să fie o maşinărie perfectă, ce nu va arde vreodată gazul de pomană. Lucrează cu corpul tău şi ia sportul în serios, măcar aceste 3 săptămâni.

Şi mai e un aspect, un al doilea mare secret de aflat. Dacă totuşi, faci sport intens şi nu slăbeşti, unde greşeşti? Poate nu greşeşti nicăieri, dar mai e ceva important de aflat. În articolul trecut, cu cina şi oboseala cronică. Acolo e acel al doilea lucru de aflat.

Articolul de mâine este despre cum scapi de constipație pentru totdeauna. Abia aștept să-l împart cu tine!

Slăbește Simplu și Autentic

Primești GRATUIT pe e-mail, cursul de 10 zile ”Slăbește Simplu și Autentic”, imediat ce te abonezi.

Powered by ConvertKit
Back To Top